Petreceri glamour ca-n anii ’20 la Mița Biciclista. Casa se deschide, după 80 de ani, cu două baluri

0
Publicat:

După 80 de ani, construcția superbă, în stil baroc, din inima Bucureștiului, se redeschide cu evenimente glamour. Casa vestitei curtezane Mița Biciclista, unde s-au adăpostit o vreme și oameni ai străzii, va fi din nou animată. 

Casa Mițăi Biciclista FOTO Alberto Groșescu
Casa Mițăi Biciclista FOTO Alberto Groșescu

Recent renovată, construcția din inima Bucureștiului a fost decorată pentru sărbătorile de iarnă. „Azi noapte, în ajun de Moș Nicolae, am decorat casa @lamitabiciclista pentru sărbătoare și pentru Primul Crăciun la Mița Biciclista. Piața Amzei prinde viață. E un dar pe care îl facem Bucureștiului. Veniți seara să admirați fațada casei“, este invitația ARCEN, un ONG care s-a implicat în valorificarea patrimoniului cultural al Capitalei.

Pe 9 și 10 decembrie, La Mița Biciclista are loc Grande Soirée Années Folles, o petrecere grandioasă, așa cum îi plăcea Miței. Salonul cu magie, jocuri de cărți și tarot va fi animat toată noaptea la etajul doi al casei istorice, acolo unde Mița își avea budoarul. Codul vestimentar este negru și alb, șic. Accesul se face pe bază de mască, fiind inclusă în prețul biletului. Organizatorii anunță că biletele au fost epuizate.

Crăciun în celebra casă din inima Bucureștiului

Tot aici va fi organizat și Crăciunul, o petrecere „care trimite în atmosfera anilor nebuni. Seara va fi deschisă cu un concert live de swing grandios, pretextul perfect pentru o atmosferă de dans. 

Atmosfera anilor ’20 continuă și la etajul doi al casei care redevine un loc al experiențelor așa cum am obișnuit. Am pregătit jocuri de mimă pentru grupuri de prieteni sau grupuri, ghidate de un mim cu experiență. Ruleta, masa de Blackjack și de poker vor anima din nou saloanele Miței, așa cum obișnuiau să o facă pe vremuri. Cod vestimentar: glamour contemporan cu detalii din anii 20“, anunță organizatorii. Un bilet costă 250 de lei.  

Casa a fost o vreme adăpost pentru oamenii străzii

Casa impozantă de lângă Biserica Amzei, declarat monument de arhitectură în stil baroc care a aparținut cândva curtezanei celebre, a reprezentat, mulți ani, adăpost pentru oamenii străzii.

Mița Biciclista era o „demimondenă, mă rog, hai să-i spunem în mod vulgar, o curvă de mare lux. Lucru rar la vremea aceea, în anii ’20, făcea ciclism prin Bucureşti pentru a-şi menţine silueta. Făcuse avere şi una din casele ei era cea în care am locuit noi”, povesteşte istoricul Neagu Djuvara, în cartea „Un secol cu Neagu Djuvara”.

Între cele două veacuri, bicicleta era încă o raritate, iar Miţa a fost prima femeie ce pedala pe marile străzi ale Capitalei. Era o femeie frumoasă, nu prea înaltă, cam de un metru şaizeci, cu părul blond tuns scurt şi cu ochii verzi-albaştri.  

Se spune că a fost curtată de bărbaţi celebri precum Nicolae Grigorescu, Octavian Goga şi chiar de Regele Ferdinand despre care se vorbea că i-ar fi făcut cadou casa care se află şi astăzi în apropiere de Piaţa Amzei şi care îi poartă şi numele.

Curtezana celebră a dus o viaţă extravagantă şi fără lipsuri până la sfârșitul vieţii, scrie Historia.

Mița Biciclista Arhivă Adevărul
Mița Biciclista Arhivă Adevărul

„Când apărea pe Calea Victoriei, aristocraţii de la Capşa, burghezii de la Oteteleşanu şi boemii de la Kubler abandonau politica şi svartul ca să admire superbul exemplar ciclist. Bicicleta cu ghidon de argint era a unei suple şi elegante fiice a Evei, cu zulufi negri, cu pantaloni de catifea mov strânşi pe picior, cu bluza corai din care fluturau mâneci înflorate, cu ghete înalte şi cu o caschetă de mătase albă, înfăşurată în voal alb, din care răsăreau încrucişate două ace mari a la Madame Butterfly”, o descrie Alexandru Predescu în „Vremuri vechi bucureştene”.

Mița Biciclista deţinea o trăsură, o maşină coupe şi servitori din Polonia. Mânca numai la Athenee Palace şi mergea la cel mai scump coafor de pe Calea Victoriei.

O altă extravaganţă de-a Miţei Biciclista era şi scăldatul în mare în costum de baie, într-o perioadă în care mare parte din trup era acoperit la plajă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite