Peste jumatate dintre soferii din transportul in comun clujean au probleme psihice
0In urma cu cativa ani, un tanar a fost omorat in bataie de un sofer
Liderul sindicatului de la Regia Autonoma de Transport Urban Cluj-Napoca, Andrei Rus, a declarat ieri ca mai mult de jumatate dintre soferii institutiei au probleme psihice. Acestea se adauga bolilor coloanei vertebrale sau celor de auz, al caror numar a crescut ingrijorator in ultimii ani. Rus a precizat ca o cifra exacta a celor cu probleme psihice va putea comunica la sfarsitul lunii mai, cand se va termina evaluarea medicala a celor 550 de soferi. Liderul de sindicat a ridicat aceste probleme in contextul exprimarii nemultumirii fata de marirea varstei de pensionare a acestei categorii de munca de la 62 la 65 de ani, si asta exact cand se dorea micsorarea acestora. "Primele probleme apar inca de la varsta de 40 de ani, exista soferi care ating aceasta varsta si nu trec examenele medicale. Boli ale coloanei, chestiuni grave legate de auz si, ceea ce este foarte grav, grave probleme psihice", a subliniat Rus. Cu privire la ingrijorarea sindicalistului, trebuie spus ca aceasta este justificata, nu o data existand incidente intre soferi, controlorii de bilete si calatori. Acum cativa ani, un student clujean a fost batut, in urma unei altercatii cu un sofer, pana a murit.























































