Peste 75% dintre profesori nu sunt de acord să supravegheze copiii în timp ce-şi administrează testele de salivă | Sondaj al Sindicatului Spiru Haret

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock
FOTO: Shutterstock

Peste trei sferturi dintre angajaţii din învăţământ care au participat la un sondaj realizat de Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret" au declarat că nu sunt de acord să supravegheze copiii în timp ce îşi administrează testele de salivă pentru depistarea COVID-19.

Potrivit News.ro, Federaţia a realizat, în perioada 10-12 noiembrie, un chestionar în rândul angajaţilor din învăţământ pentru a vedea percepţia acestora privind vaccinarea, certificatul verde şi introducerea în unităţile de învăţământ a testelor non-invazive din salivă pentru depistarea COVID-19.

În total, 23.795 de angajaţi din învăţământ au răspuns la întrebări, iar 91,3% dintre aceştia sunt cadre didactice.

„Observăm că majoritatea persoanelor chestionate (66%) s-au vaccinat împotriva COVID-19. De asemenea, peste 26% dintre repondenţii care nu s-au vaccinat au în intenţie să facă acest lucru în perioada imediat următoare", arată reprezentanţii sindicaliştilor.

Totodată, în ceea ce priveşte obligativitatea prezentării certificatului verde la locul de muncă pentru toţi angajaţii, atât de la stat, cât şi de la privat, doar 30% ar fi de acord ca acesta să se aplice şi în unităţile de învăţământ.

„În urma răspunsurilor primite, observăm o reticienţă a cadrelor didactice în ceea ce priveşte supravegherea elevilor în timp ce-şi administrează testele rapide antigen din salivă pentru depistarea COVID-19. Peste 75% dintre repondenţi nu sunt de acord să supravegheze copiii în timp ce-şi administrează aceste teste", subliniază reprezentanţii „Spiru Haret", potrivit News.ro.

Vineri, Ministerul Sănătăţii a finalizat procedura de administrare a testelor de salivă în şcoli. 

Astfel, testarea elevilor cu teste antigenice rapide din salivă se va realiza în prima şi în a 4-a zi lucrătoare a săptămânii, potrivit procedurii adoptate de Ministerul Sănătăţii.

Potrivit sursei citate, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ se va organiza procesul de testare.

Testarea se va efectua în sala de clasă/grupă, de către cadrul medical/persoanele desemnate din cadrul unităţii de învăţământ, la începutul orelor de program. Testarea propriu-zisă este simplă şi uşor de executat, fără a necesita cunoştinţe medicale de specialitate.

„Personalul unităţilor de învăţământ va fi instruit privind colectarea testelor utilizate, acestea fiind considerate deşeuri medicale cu potenţial infecţios. Testele se vor arunca în coşuri de gunoi prevăzute cu capac şi pedală prevăzute cu sac de gunoi, şi vor fi colectate şi eliminate pe un circuit separat, conform prevederilor OMS 1226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţi medicale.”, au explicat reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

Conform acestora, procedura de testare a elevilor se va încheia cu dezinfecţia corectă a mâinilor.

În cazul elevilor cu test antigenic rapid din salivă pozitiv:

a)    Cadrul medical/persoanele responsabile desemnate vor anunţa imediat părinţii/reprezentantul legal al elevului.

b)    Elevul va fi izolat în cabinetul medical sau în spaţiul special desemnat şi organizat, unde va fi monitorizat de către un cadrul medical sau persoanele special desemnate

c)    Cadrul medical sau, după caz, persoanele responsabile desemnate din cadrul unităţii învăţământ vor solicita la direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti efectuarea testării prin metoda RT-PCR elevului.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite