Pesedizarea - mai tare ca reforma

Stradaniile pesediste de a lua in stapanire tot ce misca in tara asta incep sa-si arate roadele. La numai doi ani de la alegerile locale, PSD doboara orice record in materie de racolari si castiga, pe

Stradaniile pesediste de a lua in stapanire tot ce misca in tara asta incep sa-si arate roadele. La numai doi ani de la alegerile locale, PSD doboara orice record in materie de racolari si castiga, pe usa din dos, mai mult de jumatate din fotoliile de primar ale Romaniei. Cu greu ar putea cineva sa mai explice cum a fost posibil acest lucru, intr-o tara in care democratia intra deja in cel de-al treisprezecelea an al sau. Strategia pesedista de vopsire a primarilor si consilierilor in culorile partidului de guvernamant a inceput inca din noaptea alegerilor locale. Si acum au ramas, ca un ecou, in sediul central de campanie, comentariile lui Hrebenciuc, Mitrea si Cozmanca, stransi, pana spre dimineata, in fata unui computer la care butonau de zor, intr-un nor de fum de tigara: "asta e de-al nostru, asta a zis ca vine, asta vedem cum il luam". Ofensiva a dat roade imediat. In primul an de guvernare, au trecut mai multi alesi locali in barca puterii decat in cei patru ani de mandat anterior. Urmatoarele douasprezece luni i-au adus partidului de guvernamant, in unele judete, un numar dublu de primari fata de cat a castigat prin vot. Metoda folosita a fost in primul rand santajul cu bugetul. Cine e cu noi primeste bani pentru comunitate, cine nu, mai asteapta o tura pe margine si vedem noi daca il mai voteaza electoratul. Cam asta a fost instrumentul de baza al racolarilor, optimizat pe alocuri cu speculatii sentimentale de genul, "Hai, mai, la noi, ca esti baiat bun, ce cauti tu la aia?! Noi o sa fim inca patru ani, ce viitor ai?". Baieti sensibili din fire, primarii si consilierii racolati dupa aceasta metoda au cugetat ei ce-au cugetat si s-au gandit ca, pana la urma, esti mai tare daca te sui in barca lui Cozmanca decat daca ramai sarac si fidel unui electorat prapadit care ti-a petrecut esarfa tricolora peste piept. In plus, putini si-au pus problema cum vor mai iesi pe strada si cum vor explica alegatorilor de ce au plecat din dreapta in stanga, ori de ce stanga, pe care se aflau deja, nu a mai fost suficient de buna pentru ei. Daca ar fi sa exploatam pana la absurd naravurile romanesti carora le cad prada alesi locali, dar si parlamentari, ne-am putea imagina ca, intr-o buna dimineata, Adrian Nastase ne anunta senin ca a trecut la taranisti, pentru ca nu a mai putut suporta dorul sfasietor de Remus Opris... Partidul de guvernamant a incurajat defilarea primarilor si consilierilor fara sa-i pese de faptul ca in acest mod sustine traseismul politic atat de daunator pana la urma intregii societati. Limpezirea scenei politice in viziunea PSD se poate face doar intr-o singura varianta, aceea in care partidul de guvernamant pune stapanire pe tot, ramanand cu o opozitie decorativa, buna doar de plimbat pe la seminarii internationale pentru a arata ca "si noi, in Romania, avem de-asta". Tendinta PSD de a se transforma in partid-stat devine tot mai accentuata si in conditiile in care tema alegerilor anticipate reapare pe tapet din doua in doua zile. Fiecare primar castigat, fiecare persoana atrasa in cercul puterii inseamna un om in plus in dispozitivul de campanie si, de regula, un om incovoiat in fata partidului, gata sa faca orice i se cere intru propasirea pesedista a tarii. In plus, fiecare scrijelitura pe rabojul de partid inseamna o clipa mai putin din mariajul cu udemeristii. PSD evita deocamdata sa puna in balanta principiile cu pragmatismul si de aceea prefera sa mearga in continuare pe cararea batatorita a racolarilor intr-o ambitie oarba de a bifa milionul de membri, pasand insanatosirea vietii politice pentru mandatul urmator. Cel mai trist lucru in toata aceasta epopee a pesedizarii noastre este ca, la nivelul societatii civile, apatia a ajuns asemanatoare cu cea existenta pe vremuri, cand nimeni nu intrezarea o speranta pentru viitor. In ceea ce priveste istoria mai recenta, nici macar vestita elita intelectuala, care se mai revolta, din cand in cand, inainte de 1996, incercand sa arate ca exista o alternativa, nu-si mai gaseste argumente pentru a justifica de ce PSD nu mai poate ramane inca patru sau chiar opt ani la guvernare si nici nu mai are, macar la nivel teoretic, solutii politice. Pe acest fond, al unei pesederizari mai accelerate decat reforma, partidul lui Nastase se indreapta spre situatia pe care o visa inca din 2000. Cu o administratie la picioare aproape in intreaga tara, cu o pozitie de invidiat in sondaje, care i-ar aduce un confort parlamentar desavarsit, cu perspectiva in care se prefigureaza un succes pe linia integrarii europene in 2007, este tot mai clar de ce Nastase viseaza des alegeri la anul. In mod paradoxal, desi a reusit sa dea pe brazda mii de alesi locali si cateva personalitati la nivel parlamentar, PSD mai trebuie sa convinga un singur om, cu care ii este mai greu decat cu toti ceilalti la un loc: Ion Iliescu.