Pe scurt
Băsescu jigneşte din nou o ziaristă: "Vin în birou la tine să o facem" Preşedintele Traian Băsescu (foto) s-a răstit, ieri, la o ziaristă care l-a întrebat dacă va face declaraţii
Băsescu jigneşte din nou o ziaristă:
"Vin în birou la tine să o facem"
Preşedintele Traian Băsescu (foto) s-a răstit, ieri, la o ziaristă care l-a întrebat dacă va face declaraţii pe marginea rezultatului moţiunii de cenzură. "Sigur, vin direct în birou la tine să o facem", a fost reacţia preşedintelui Traian Băsescu la întrebarea jurnalistei.
Nu este prima dată când preşedintele Băsescu are exprimări jignitoare la adresa jurnaliştilor, mai ales de sex feminin. În acest an, Băsescu a făcut-o "ţigancă împuţită" pe o reporteră, afirmaţie care l-a adus în faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).
În 2005, la bilanţul Poliţiei, un alt reporter l-a întrebat pe şeful statului cum i se pare poliţia. "În orice caz, mult mai frumoasă decât tine", a fost răspunsul lui Băsescu. Şeful statului a fost rechemat recent la CNCD după ce a spus că a întâlnit "un armean bun".
Pensiile vor fi majorate de la 1 noiembrie
Pensiile vor fi majorate în avans, de la 1 noiembrie 2007, în loc de 1 ianuarie 2008, a declarat, ieri, premierul Tăriceanu, după şedinţa de guvern. Procentul de creştere urmează să fie stabilit în funcţie de surplusul pe care îl va acumula bugetul de asigurări sociale până la sfârşitul anului. "Am hotărât ca excedentul care se va acumula până la sfârşitul anului la bugetul de asigurări sociale să fie repartizat pe cele două luni şi va fi acordat ca pensie suplimentară de la 1 noiembrie", a afirmat Tăriceanu. (Mediafax)
România nu mai acordă vize agenţiilor de turism din Moldova
Ministrul de externe, Adrian Cioroianu, a declarat ieri că fimele de turism din Republica Moldova nu au mai primit vize turistice pentru România, deoarece autorităţile române doresc eliminarea intermediarilor din sistemul de acordare a vizelor.
"Deocamdată, MAE a renunţat la acordarea acestor vize, ca urmare a incidentului în care a fost implicată firma Ina Tours", a declarat Cioroianu. El a explicat că sistemul de programări on-line va fi înlocuit cu un "call center", urmând ca datele să fie anunţate oficial după stabilirea termenilor contractuali. (Alina Anghel)
Dinel Staicu se întoarce în fotbal. La DNA!
Procurorii DNA au continuat ieri audierile în dosarul transferurilor unor fotbalişti cu fostul acţionar de la Universitatea Craiova, Dinel Staicu. El nu a dorit să facă prea multe comentarii pe acest subiect, motivând că nu mai este în fotbal, dar a admis că este vorba despre transferul, în 2005, a unor jucători de la Universitatea Craiova la Dinamo Bucureşti.
Anchetatorii au indicii că la momentul transferurilor s-au declarat sume mult mai mici decât cele încasate. În acelaşi dosar au mai dat declaraţii Gigi Becali, finanţatorul Stelei, şi patronul de la Rapid, George Copos. (L. Năstase)





















































