Pe scurt
0Agricultură Comercializarea fructelor, înregistrată la Fisc Micii producători sunt obligaţi să se înregistreze la Administraţia Financiară dacă vor să comercializeze fructe,
Agricultură
Comercializarea fructelor, înregistrată la Fisc
Micii producători sunt obligaţi să se înregistreze la Administraţia Financiară dacă vor să comercializeze fructe, iar dacă nu respectă această prevedere, au voie să vândă doar în zona de producţie, potrivit unui act normativ emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit legii pomiculturii, fructele se comercializează doar "însoţite de documente fiscale în care se înscrie de către emitent calitatea şi conformitatea cu standardele de comercializare". (NewsIn)
Transporturi
CFR trece pe profit
Compania Naţională de Căi Ferate (CFR) va încerca în acest an să îşi redreseze situaţia financiară şi să înregistreze un profit brut estimat la 14,4 milioane lei, pornind de la o pierdere de 330,1 milioane lei (100 milioane euro), preliminată pentru anul 2006. Suma veniturilor totale şi ale surselor financiare ale companiei sunt estimate pentru acest an la 2,829 miliarde lei, cu 1,021 miliarde lei mai mult ca în anul precedent, iar cheltuielile la 1,760 miliarde lei, cu 48,6 milioane lei în creştere faţă de 2006. (Mediafax)
Infrastructură
Porturile dunărene, la municipalităţi
Porturile de la Dunăre vor trece din administrarea statului în cea a municipalităţii de care aparţin, a declarat ministrul transporturilor, Ludovic Orban. "Unul din motivele vizitei ţine de o cunoaştere mai aprofundată a situaţiei din portul Galaţi, în vederea realizării unor obiective din programul de guvernare, şi anume transferul porturilor din proprietatea statului în proprietatea municipiilor pe raza cărora se regăsesc. Aici, practic, am avut o discuţie referitoare la problemele care există în port", a spus Orban. Una dintre situaţiile semnalate a fost cea a epavelor care nu au fost scoase din albia fluviului.
(Mediafax)
Construcţii
Şapte oraşe atrag investiţiile în retail
Aproape trei sferturi din centrele comerciale prevăzute pentru deschidere în provincie, în perioada 2007-2009, sunt amplasate în oraşele Cluj Napoca, Constanţa, Braşov, Craiova, Galaţi, Timişoara şi Iaşi, potrivit unui studiu al companei de analiză imobiliară Colliers. Dezvoltarea de centre comerciale s-a concentrat iniţial în Bucureşti, însă dezvoltatorii s-au orientat în ultimii doi ani şi către provincie, în condiţiile creşterii cererii şi a dificultăţilor în găsirea de suprafeţe mari de teren în Capitală, primele ţinte fiind Constanţa, Iaşi şi Timişoara, arată analiştii imobiliari. (Mediafax)
Energie
Complexele energetice, privatizate la anul
Preşedintele AVAS, Teodor Atanasiu, a declarat sâmbătă că toate cele trei mari complexe energetice din România vor fi privatizate anul viitor, aceasta fiind singura soluţie pentru ca societăţile să mai rămână în funcţiune. Atanasiu a dat exemplu complexele energetice de la Rovinari şi Turceni, care sunt agenţi economici cu poluare foarte ridicată şi pentru care România şi-a asumat nişte termene foarte stricte pentru a se conforma normelor europene prin realizarea unor investiţii de mediu. Şeful AVAS a spus că aceste termene au scadenţe foarte apropiate la sfârşitul anului viitor, în 2010 sau 2016. (Teodora Vasâlca)
Legislaţie
Proceduri simplificate în taximetrie
Autorizaţiile taxi vor fi atribuite nediscrimatoriu companiilor şi operatorilor privaţi, iar licenţa de transport, licenţa de execuţie pentru vehicul şi licenţa taxi vor fi desfiinţate, potrivit unui proiect de modificare a legii taximetriei. Proiectul a fost elaborat de Comisia de Industrie şi Servicii a Camerei Deputaţilor, se arată într-un comunicat al UGIR 1903. Pe baza actualei licenţe de transport, eliberată de Autoritatea Rutieră Română (ARR), va fi eliberată gratuit autorizaţia de transport de către primării, care vor prelua atribuţiile ARR şi ale Registrului Auto Român cu privire la gestionarea activităţii de taxi, potrivit proiectului. (Mediafax)
Bancar
Raiffeisen BpL majorează gradul de îndatorare
Raiffeisen Banca pentru Locuinţe, instituţie de economisire-creditare pentru domeniul locativ, ar putea transmite Băncii Naţionale a României (BNR) noile norme de creditare la sfârşitul lunii iunie, una dintre modificările probabile fiind majorarea gradului de îndatorare. "Suntem în lucru cu noile norme. Estimăm că la sfârşitul lunii iunie noile norme vor fi aprobate intern şi vor fi trimise către BNR", a declarat vicepreşedintele băncii, Luminiţa Manolache. (Mediafax)
Bancar
Moody's a îmbunătăţit ratingul BRD
Moody's Investors Service a îmbunătăţit ratingul de soliditate financiară al BRD-Groupe Societe Generale, de la "D" la "D plus", ca urmare a unei schimbări de metodologie de evaluare, în urma căreia a îmbunătăţit şi ratingurile altor bănci din România, la finele lunii aprilie. Perspectiva a fost, de asemenea, modificată de la "pozitivă" la "stabilă", a anunţat Moody's într-un comunicat. Revizuirea ratingului BRD a avut loc odată cu noua evaluare pentru banca-mamă, Societe Generale. (Mediafax)
Companii
Nou depozit al Rompetrol în Franţa
Grupul Rompetrol va investi, prin intremediul subsidiarei sale Dyneff, circa 60 milioane de euro pentru a construi un depozit de produse petroliere în localitatea franceză Port la Nouvelle, de pe ţărmul Mării Mediterane. Cu o capacitate de stocare de până la 200.000 de metri cubi, noul depozit va fi finalizat în perioada 2011-2012. Dyneff 3 va înlocui unul dintre cele două depozite deţinute în Port la Nouvelle, care din cauza dezvoltării urbane a ajuns să fie situat în centrul oraşului.
(Teodora Vasâlca)
Energie
Gaz de France vrea să producă energie în România
Gaz de France International intenţionează să devină producător şi distribuitor de electricitate în România, a declarat agenţiei Mediafax directorul de dezvoltare al firmei pentru România, Tanguy Moulin Fournier. "GdF urmăreşte cu interes privatizările din acest domeniu în România", a spus Fournier. Autorităţile de la Bucureşti intenţionează să privatizeze termocentralele, precum şi filialele Electrica de distribuţie a electricităţii. (Teodora Vasâlca)























































