PD, unificat de Adrian Nastase

"Fostii demnitari au obligatia de a da ceva inapoi PD-ului. Nu s-au facut singuri ministri sau prim-ministri. I-a facut partidul si acum au obligatia sa dea partidului inapoi experienta acumulata", a

"Fostii demnitari au obligatia de a da ceva inapoi PD-ului. Nu s-au facut singuri ministri sau prim-ministri. I-a facut partidul si acum au obligatia sa dea partidului inapoi experienta acumulata", a tunat peste Sala Palatului vocea lui Traian Basescu. In acest fel, ca intr-un viol politic, s-a transat revenirea in structurile de conducere ale PD a baronilor partidului, inlaturati din echipa, in urma cu un an, tot de Traian Basescu. Aparent, intoarcerea lui Berceanu si Duvaz, caci despre ei este vorba in principal, s-a facut impotriva dorintei lor. Cei doi s-au impotrivit din rasputeri, in zilele premergatoare sedintelor pediste, dar numai din cauza ca cineva a ridicat niste probleme procedurale. Pe fond, dupa anul de penitenta, ambii au fost de-a dreptul maguliti cand li s-a cerut public ajutorul, intr-o recunoastere voalata a incapacitatii lui Basescu de a merge singur mai departe. Ca urmare, sambata, acestia isi intrasera deja perfect in rolul evitat, fara succes, vineri. Cu Petre Roman lucrurile stau altfel. Fostul lider al PD refuza in continuare orice colaborare cu Traian Basescu, mai ales dupa ce a constatat ca fiecare incearca sa traga garnitura de partid pe alta sina politica. Pentru unul, colaborarea cu PSD este o chestiune la fel de relativa ca viata, pentru celalalt este de neimaginat. Aceste diferente de actiune politica, fundamentate pe o relatie personala de neincredere, fac ca, cel putin pentru o perioada, colaborarea Roman-Basescu sa fie doar o ipoteza abstracta de lucru. Miscarea facuta de Basescu, vineri, readuce Partidului Democrat ceea ce i-a lipsit in ultimul an: imaginea echipei. Actualul lider a incercat zadarnic sa impinga partidul in sus in sondaje cu o formatie aproape complet schimbata, din care au lipsit vocile consacrate ale PD. Experimentul noii generatii nu a fost unul tocmai reusit. In afara lui Emil Boc, un castig cert al PD-ului, restul tinerilor lui Basescu n-au avut capacitatea sa umple golul lasat de cei batrani. Basescu si-a dat seama ca nu poate mai mult de atat si ca a vaduvi partidul de una din principalele sale caracteristici - echipa - inseamna a-l transforma intr-o formatiune asemanatoare altor partide, construite si ele doar in jurul unui lider. El nu a riscat mai nimic prin reactivarea baronilor. Pe o scena politica pe care nu si-a facut aparitia nici o stea a tinerei generatii, reintoarcerea unor artisti ai anilor 90 nu face altceva decat sa reimprospateze spectacolul. Prin echilibristica practicata de Duvaz si prin clanta lui Berceanu, Basescu isi asigura spatele in disputele cu principalul sau adversar, PSD. In afara de asta, miscarea a fost menita sa distruga din fasa orice tentativa a baronilor de a-si crea grupari separate in PD, in conditiile in care era evidenta o anumita nervozitate a acestora datorata absentei totale din viata publica. Artificiul procedural gasit a fost si el tipic pentru Basescu: o lovitura in forta, prin manipularea maselor. Fiind convins ca nimeni nu i se va impotrivi, presedintele PD i-a pus pe fostii sai colegi de cabinet intr-o postura penibila in fata participantilor la lucrarile din CNC, cand le-a pus in vedere ca trebuie sa revina ca "senatori de drept" intr-o structura in care aceiasi participanti nu-i votasera acum un an. In acest fel, Basescu a impacat si capra si varza. Nici nu a renuntat la figurile sterse pe care le tine in jurul sau de un an, nici nu i-a lasat pe afara pe cei care ar fi putut oricand sa constituie un magnet pentru razvratiti. Oricat ar parea de ciudat, ajutorul cel mai substantial pe care l-a primit Basescu in aceasta noua strategie a venit din partea lui Adrian Nastase. Declaratia din iulie, de la Suceava, cum ca Partidul Democrat trebuie atacat in structurile sale si destramat, i-a facut pe pedisti sa stranga randurile si sa identifice un dusman comun impotriva caruia trebuie sa lupte, lasand la o parte orice orgolii. Asa se face ca acum, mai mult ca niciodata, democratii isi indreapta cu totii armele spre PSD, fara sa mai tina cont ca acest lucru i-ar putea condamna la statutul de partid de opozitie inca sase ani sau ca ofensiva i-ar putea lasa fara siguranta zilei de maine. Daca Nastase nu s-ar fi hazardat sa-si arate preocuparea fata de PD, ar fi fost extrem de greu pentru Basescu sa mai impuna acum decizia de a nu face nici o alianta cu PSD, dupa cum i-ar fi fost la fel de dificil sa-i convinga pe fostii colegi de echipa ca razboiul cu PSD nu este unul personal, ci unul de partid. Ca intotdeauna, Basescu a stiut insa sa profite de conjunctura pentru a cadea in picioare. Fermitatea cu care a afirmat ca PD nu va colabora niciodata cu PSD nu rezista la o analiza ceva mai atenta. Pe de o parte, pentru ca o prevedere similara exista in programul PD si cu referire la PRM, or, colaborarea parlamentara dintre cele doua partide a fost uneori remarcabila in acest mandat. Pe de alta parte, pentru ca, in situatia in care PRM ar obtine, prin absurd, 35% din mandate la viitoarele alegeri, PD ar fi nevoit sa se alieze cu PSD, indiferent de decizia sa politica, deoarece ar ramane putine variante de formare a guvernului. In plus, mai sunt si presiunile Internationalei, care nu pricepe in ruptul capului de ce doua partide social-democrate se afla in opozitie unul fata de celalalt. De aceea, concluzia logica a spectacolului din week-end-ul care a trecut este ca Traian Basescu a dorit sa mai dea inca o lovitura de imagine si sa-si salveze viitorul politic, scotand de acum inainte castanele din focul luptei cu PSD cu mana baronilor reactivati.