PD-L vrea sesiune extraordinară pentru uninominalul în două tururi
0Democrat-liberalii solicită organizarea unei sesiuni parlamentare extraordinare pentru adoptarea votului uninominal în două tururi de scrutin, a anunţat, după şedinţa Biroului Permanent
Democrat-liberalii solicită organizarea unei sesiuni parlamentare extraordinare pentru adoptarea votului uninominal în două tururi de scrutin, a anunţat, după şedinţa Biroului Permanent Naţional a PD-L, preşedintele acestei formaţiuni politice, Emil Boc.
Conform acestuia, prima Cameră parlamentară care ar trebui să se întrunească ar fi Senatul, iar după aceasta ar urma să fie convocaţi deputaţii, care au rolul decizional.
Potrivit preşedintelui PD-L, proiectul ar putea fi adoptat în ianuarie iar sesiunea parlamentară ordinară ar putea începe în februarie, 'fără niciun fel de probleme în privinţa legii votului uninominal'.
În opinia liderului PD-L, 'cheia adoptării acestui proiect de lege se află la PSD', care 'trebuie să decidă dacă rămâne consecvent cu propriul lui proiect de lege de vot uninominal în două tururi de scrutin sau renunţă la acesta şi susţine altceva', 'de dragul premierului Tăriceanu şi al puterii'.
Emil Boc a afirmat că PD-L poate prelua de la proiectul de lege iniţiat de PSD ideea alegerii parlamentarilor în două tururi de scrutin, la fel ca şi a primarilor, prin majoritate relativă, iar PSD ar putea să accepte reducerea numărului de parlamentari cu 15-20%.
'În aceste condiţii, există majoritatea parlamentară ca proiectul de lege susţinut de români la referendum să se regăsească în practică şi viitoarele alegeri să ne găsească cu votul uninominal adoptat', a subliniat Boc.























































