Pagina cititorului: „Singurul jurnal complet din România“

Pentru Florin Peiţa (43 de ani), din Arad, ziarul „Adevărul“ este principala sursă de informaţie din fiecare dimineaţă.

De profesie administrator de reţea, Florin Peiţa s-a abonat în urmă cu aproape un an şi consideră că punctele forte ale ziarului sunt claritatea textelor şi obiectivitatea. „Subiectele pe care le citesc sunt captivante. Este singurul jurnal complet din România. Îmi place că se adresează cititorului atât cu subiecte captivante, cât şi cu informaţii utile, sau cu diverse campanii. E ceea ce caut la un ziar", spune Florin.

În afara informaţiilor de dimineaţă pe care le primeşte, arădeanul a regăsit plăcerea de a lectura cărţile „Adevărul" când se întoarce de la serviciu. „Îmi plac foarte mult cărţile pe care le editaţi. Multe sunt cărţile copilăriei mele, iar acum vreau să le transmit şi fiicei mele de 14 ani, căreia nu vreau să-i lipsească o bibliotecă completă", mai spune Florin.

Editorialul cititorului: Profeţii despre trecutul recent

După ce mi-am rezolvat problema parcării, iată-mă, cu biletul în mână, trecând uşa imensă care mă introduce „în căutarea timpului pierdut"! Iată-mă, deci, defilând prin faţa unor poze şi exponate, mai mari sau mai mici, însoţite de texte scrijelite pe plăcuţe de plastic. Mă întâlnesc cu alţi oameni care, în tăcere, şi încovoiaţi spre texte, îngurcitează aceleaşi informaţii. Noroc că o minte deşteaptă s-a gândit să plaseze nişte băncuţe ici şi colo pentru a mă mai relaxa şi a mă retrage câteva momente din oroarea care m-a cuprins. Ieşirea din tensiunea comemorării unor timpuri teribile îmi dă un sentiment de oarecare linişte.

„Mare belea şi cu comunismul ăsta! Ce panaramă!", aruncă un tânăr de vreo 18 anişori, în timp ce o ţine de mână pe prietena sa. Mai încolo, un grup de vreo 30 de copii de la o şcoală provincială, agitaţi şi neatenţi, îi fac „zile negre" unei doamne în etate, ghidă, cu coc mic şi taior vechi, care vorbeşte răspicat ca o profesoară plictisită: „În această poză puteţi vedea cum sute de cetăţeni flămânzi stăteau la o coadă imensă!" Într-o mică încăpere străjuită de geamuri groase şi antifonate poţi asculta, fără bruiaj, emisiuni ale postului de radio „Europa Liberă". Ce încântare!

Las în urmă clădirea imensă a Muzeului Comunismului şi mă topesc în trafic aducându-mi aminte de zilele frământate de dezbateri din presă şi nu numai despre construirea unui Muzeu al Comunismului. Realitatea imediată şterge din memoria mea şi ultimele amintiri ale exponatelor pe care le-am vizitat cu puţin timp în urmă. Traficul mă agasează enorm. Dezgustat şi plictisit intru în scara blocului. „Uite belea. S-au afişat listele de întreţinere! Hm! Iar 900 de lei? Ardă-v-ar focu'!" Nici nu închid bine uşa că fie-mea mă şi întâmpină cu un surâs gingaş şi o întrebare răscolitoare: „Tati, cum a fost la muzeu?" „N-am ce să-ţi spun! O să te iau şi pe tine acolo, într-o zi, să vezi, dar o să te plictiseşti!"  Cristian Croitoru