De ce notariatele aduc nemulțumiri multor români: „Am plătit enorm pentru că s-a uitat cineva peste niște hârtii”

Notariatele din România au o istorie îndelungată, însă profesia de notar rămâne adesea puțin înțeleasă de către români. Unii dintre ei, nemulțumiți de taxele pe care trebuie să le achite în birourile notariale, ajung să se revolte împotriva acestora.

Taxele notariale îi nemulțumesc adesea pe români. Foto: Freepik.com

Mesajul unui român nemulțumit de taxele pe care trebuie să le achite la notariat pentru tranzacțiile imobiliare a stârnit numeroase reacții pe rețelele de socializare.

Taxele notariale, motiv de nemulțumire

Bărbatul s-a plâns că a avut de achitat o sumă consistentă pentru a legaliza actele necesare achiziției unei locuințe și propune renunțarea la serviciile notarilor.

„Până nu scăpăm de notari, vom rămâne doar o țară bananieră și nimic mai mult. De ce trebuie să plătesc 10.000 de lei la notar, să vorbesc cu el 10 minute și apoi să îl aștept 20 de minute într-un cabinet în care nu avem loc trei oameni la un loc, doar ca să îmi cumpăr și eu un apartament, ca orice om? Toți acești funcționari nu sunt nimic altceva decât cerșetori cu diplomă. Ei mănâncă din productivitatea țării și din puterea de cumpărare a tuturor, nu doar a mea”, a reclamat acesta pe platforma Reddit.

Sesizarea românului, în care acesta s-a plâns că notarii nu îi sunt de folos și că, în plus, nu se simte apărat de ei, a stârnit un val de ironii.

„Hai să mergem și mai departe, zic: să renunțăm și la legi”, afirmă altcineva.

Un alt român afirmă, ironic, că locul notarilor ar trebui luat de un reprezentant al dezvoltatorului sau de un coleg de serviciu care să autentifice documentele.

Alții spun că s-au simțit și ei jefuiți în birourile notariale.

„A trebuit să plătesc 7 la sută din valoarea apartamentului doar pentru că cineva s-a uitat peste niște hârtii și am schimbat câteva semnături cu proprietarul casei pe care am cumpărat-o”, își amintește altcineva.

Fiecare notar își stabilește propriile onorarii

Un român a explicat că durata petrecută în cabinetul notarial pentru autentificarea actelor nu le diminuează importanța. A dat ca exemplu o anecdotă despre Henry Ford, fondatorul companiei de automobile Ford.

„Henry Ford s-a confruntat, la un moment dat, cu o problemă într-una dintre fabricile sale: un utilaj s-a blocat. Inginerii lui au încercat să găsească defecțiunea, dar fără succes. Unul dintre ei a adus un inginer din afara companiei. Acesta a cerut un caiet și un pix, a petrecut două zile analizând fiecare utilaj, a notat observații, iar apoi s-a dus la mașina defectă și a strâns de două ori un șurub. Utilajul a pornit imediat. Ulterior, a trimis factura: 1.000 de dolari. Ford, nemulțumit, i-a scris că nu va plăti o asemenea sumă doar pentru că a strâns un șurub. Răspunsul inginerului a fost simplu: 1 dolar pentru că am strâns șurubul, 999 de dolari pentru că am știut care șurub trebuie strâns”, a relatat acesta.

Bărbatul spune că nu se plătește doar timpul petrecut în cabinetul notarial.

„Plătiți pentru expertiză, pentru forța juridică a actului și pentru responsabilitatea asumată. Iar notarii își stabilesc onorariile în limitele prevăzute de lege, existând praguri minime și maxime, în funcție de valoarea și complexitatea tranzacției. Și aveți posibilitatea de a vă alege notarul”, adaugă acesta.

Onorariile notariale sunt liberalizate, iar fiecare birou își poate stabili propriile tarife. Deși ele nu pot coborî sub un anumit nivel minim legal, diferențele dintre birouri pot ajunge la sume semnificative, în funcție de politica fiecăruia, arată notariate.ro.

O parte din taxele notariale ajung la stat

Altcineva explică faptul că o mare parte din banii care sunt plătiți în biroul notarial ajung, de fapt, la statul român.

„Notarului îi rămâne un procent pentru munca depusă, ceea ce este mai mult decât corect”, adaugă acesta.

Un român a încercat să explice rolul notarilor, arătând că, dacă nu ar exista aceștia, o parte din taxe ar fi plătite direct la stat.

„O bună parte din banii pe care îi dai la notar nu rămân la el, ci merg la stat (intabulare, carte funciară, impozite). Restul reprezintă plata pentru serviciul juridic. Dacă notarul nu ar exista, costul tranzacțiilor nu ar dispărea, ci doar s-ar muta în altă parte. Statul doar a externalizat o parte din activitate către notari, nimic mai mult”, susține el.

„Fără notari ar fi liber la acte false”, crede un alt comentator. Acesta amintește de „actele de mână” din perioada comunistă, care au fost folosite adesea ca alternativă informală, pe fondul restricțiilor și al birocrației din tranzacțiile imobiliare, dar care au generat ulterior numeroase litigii și situații juridice neclare.

„N-ai vrea să știi ce a fost înainte de 1989, când se făceau contracte de mână (înscrisuri sub semnătură privată, chiar dacă erau tehnoredactate) pentru transferul de proprietate. Haosul de atunci încă produce efecte și astăzi. Chiar și eu am un proces pe rol din cauza unor acte de mână făcute cu mulți ani în urmă”, afirmă acesta.

Primele notariate au funcționat în Evul Mediu

Primele instituții notariale din spațiul românesc au apărut încă din Evul Mediu, fiind integrate în sistemul de emitere și certificare a documentelor. Ele datează din secolul al XII-lea în Transilvania și din secolul al XV-lea în Țara Românească și Moldova.

Cancelariile au preluat inițial modele externe – papal și maghiar în Transilvania, bizantin și polonez în Țara Românească și Moldova – iar particularii foloseau înscrisuri cu caracter notarial pentru a consfinți acorduri și a crea mijloace de probă juridică.

„Spre deosebire de Vechiul Regat, unde autentificarea actelor era de competența judecătoriilor, în Transilvania competența autentificării revenea notarilor publici. Ulterior, pe măsură ce organizarea statală, societatea și activitățile locale au evoluat, s-a constituit o practică originală românească, îmbunătățită și dezvoltată potrivit cerințelor fiecărei epoci”, arată Uniunea Națională a Notarilor Publici din România.

Episoade marcante în istoria notariatelor

Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a reprezentat un moment istoric și pentru notariat, care a trebuit reorganizat și integrat în structura noului stat român. Unificarea nu s-a realizat brusc: autoritățile au menținut inițial legislația existentă în provincii și au extins treptat cadrul juridic al Vechiului Regat, până la armonizarea completă a sistemului legislativ în 1923.

„În Transilvania, la 1918, statistica menționa existența a 148 de notari publici, dintre care doar trei erau români. Preluarea justiției transilvănene de către autoritățile românești a impus magistraților, avocaților, grefierilor, personalului auxiliar din instanțe și notarilor publici să jure fidelitate statului român și să profeseze în limba română, operațiune absolut necesară pentru imprimarea unui caracter românesc corpului de notari publici”, arată Uniunea Națională a Notarilor Publici din România.

După instaurarea regimului comunist, notariatul public a fost afectat de naționalizare și colectivizare, care au diminuat rolul proprietății private și utilitatea profesiei. Regimul comunist a inițiat acțiuni de epurare a corpului notarilor publici pe criterii politice și ideologice, recurgând la pensionări forțate, excluderi din profesie, condamnări la închisoare și, în unele cazuri, la moartea celor vizați în urma condițiilor inumane de detenție. Pe fondul epurărilor politice, corpul notarilor publici a fost desființat, fiind înlocuit cu notariatul de stat, instituție creată prin Decretul nr. 79/1950 și extinsă la nivel național până în 1952.

„Mulți dintre notarii publici aflați în funcție la acea dată, dar și dintre notarii comunali, au fost angajați ca notari de stat principali, notari și substituți. Acest fapt a constituit garanția unei bune funcționări a instituției notariale chiar și sub noua formulă de organizare ca notariat de stat”, arată UNNPR.

Potrivit instituției, în 1990 existau în România 99 de unități notariale, dintre care 40 erau organizate la nivel județean, 58 erau locale, acestora adăugându-li-se și notariatul Municipiului București. În România profesau 289 de notari de stat și 514 cadre auxiliare, resursă umană care s-a dovedit insuficientă în acea perioadă.

„Lipsa acută de personal se adăuga bazei materiale extrem de precare, situație care impunea urgent o rezolvare. Soluția a fost reînființarea notariatului public – pas decisiv pe calea reformei instituțiilor juridice din România democratică”, arată UNNPR.

Notariatul public modern din România a fost reînființat prin Legea nr. 36/1995, care a înlocuit vechiul notariat de stat și a readus profesia în sistemul liberal, specific statelor europene continentale.