Pagina cititorului

Angelica Ioniţă are 27 de ani şi lucrează în domeniul bancar. Preţuieşte atât de mult volumele din colecţia „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă“, încât atunci când a comandat mobila pentru sufrageria apartamentului său a gândit şi un spaţiu special pentru aceste volume.
Bibliotecă pentru cărţile „Adevărul"
„Mie îmi plac lucrurile simple şi elegante şi îmi place foarte mult cum arată cărţile. Au şi un aer clasic. Această colecţie a apărut chiar când mi-am cumpărat apartamentul. Mobila din sufragerie a fost făcută la sfârşit şi, când am dat comandă, am ţinut cont să-mi încapă toată seria. Am făcut mai multe rafturi, eram convinsă că vor apărea şi alte colecţii", explică tânăra.Angelica şi-a procurat şi ghidurile turistice din colecţia „National Geographic Traveler", dar şi toate albumele din colecţia „Pictori de geniu".
Bucureşti, oraşul puţurilor de adâncime
Un oraş civilizat se remarcă şi prin modul de prezentare a afişajului stradal. Bucureştiul, din acest punct de vedere, iese în faţă prin panourile foarte mari amplasate pe clădirile situate în zona centrală. Unele sunt reuşite, altele nu transmit mesajul dorit de firmele care le-au comandat. Ar fi bine ca Primăria să reglementeze aceste spectacol publicitar.
Dar vreau să vorbesc despre o altă problemă. Capitala este împânzită cu afişe-reclamă amplasate în cele mai neaşteptate locuri. Pe aproape toţi stâlpii de beton care servesc iluminatului public, pe clădiri, pe copaci, în toate cartierele, apar miniafişe, cât două coli de scris. Uneori sunt lipite peste afişele care anunţă concerte sau alte spectacole. Oriunde mergi, te sufocă anunţurile de genul „Puţuri de mică şi mare adâncime". Mai jos, sunt trecute câteva numere de telefon.
Nopţile trecute am visat că m-am împrumutat la o bancă şi că am construit o vilă. Prima mea grijă a fost să sap un puţ de mare adâncime în curte, deşi eram conectat la conducta de apă. M-am trezit transpirat şi speriat că nu voi avea apă.Trebuie făcut ceva cu această invazie de afişe care sufocă oraşul nostru drag. Cazacu




















































