Ovidiu Komornyk schimbă trei costume în noaptea de Anul Nou
0Ovidiu Komornyk (foto), unul dintre cei mai valoroşi artişti ai momentului (compozitor, textier, producător, interpret), va cânta în noaptea de Revelion la Bucureşti în două locaţii, dar
Ovidiu Komornyk (foto), unul dintre cei mai valoroşi artişti ai momentului (compozitor, textier, producător, interpret), va cânta în noaptea de Revelion la Bucureşti în două locaţii, dar miezul nopţii îl va prinde pe drum spre Târgovişte, unde, la ora 1.00, este programat să susţină un recital în piaţa oraşului alături de Iris.
Cunoscut pentru faptul că este un solist extrem de elegant, Ovidiu şi-a achiziţionat special pentru show-urile Revelionului trei costume de la magazinul "Trends by Adina Buzatu". Iniţial, a vrut să cumpere doar unul, dar, pentru că i-au venit ca "turnate", a plecat cu mai multe
Oricum, îi vor trebui la anul: în primăvară va lansa un "Best of" care va conţine toate hiturile sale plus o piesă în primă audiţie care se numeşte "De ziua ta", iar în toamnă va lansa un alt disc cu piese noi Dacă Ovidiu va munci de Revelion, familia sa - soţia, Cati, părinţii lui plus cei doi fraţi, sora sa şi nepoţica - îl vor aştepta acasă, cu bunătăţi. La ziuă, dacă nu va fi prea obosit, va mânca şi el, în tihnă, sarmale (E.B.)