Orban: Primarii PNL trebuie să aducă partidului 35% în alegerile europarlamentare
Liga Aleşilor Locali ai PNL a decis că primarii şi viceprimarii liberali trebuie să atragă minim 35 la sută, respectiv 25 la sută, din electoratul localităţilor în favoarea PNL, la
Liga Aleşilor Locali ai PNL a decis că primarii şi viceprimarii liberali trebuie să atragă minim 35 la sută, respectiv 25 la sută, din electoratul localităţilor în favoarea PNL, la alegerile pentru Parlamentul European, a declarat, azi, la Craiova, preşedintele LAL, Ludovic Orban.
"LAL PNL nu are dreptul de a percepe sancţiuni în cazul în care un edil nu poate atrage atâtea voturi dar, personal, mi se pare că, dacă un primar sau un viceprimar nu reuşeşte să convingă oamenii din localitatea lui la alegerile europarlamentare, nu mai are şanse reale să mai câştige un mandat", a declarat Ludovic Orban.
Totodată, în ceea ce priveşte alegerile locale, vicepreşedintele liberal susţine că PNL are un sistem bine pus la punct de selecţie a candidaţilor potriviţi pentru bătălia electorală şi a demarat un program de instruire a acestora. "În ceea ce priveşte alegerile locale, vom lansa mai multe programe de training, pentru a-i pregăti pe candidaţii PNL. Vrem să îi aducem la un nivel optim de cunoaştere în ceea ce priveşte legislaţia şi nu numai", a explicat Orban.





















































