Occidentalii - complici la migratia ilegala a romanilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Traficul de persoane este inlesnit de invitatiile si banii ce vin din tarile occidentale

In ultima vreme, Romania a fost acuzata datorita filierelor de trafic de carne vie sau de cersetori. In Franta, Italia sau Spania exista deja retele care castiga bani buni in urma "biznisurilor" cu romani ologi sau cu prostituate moldovence. Din cauza acestora, Romania chiar a fost amenintata cu suspendarea vizelor Schengen. Numai ca, cele mai multe dintre retelele mafiote care se ocupa cu traficul de romani sunt conduse de cetateni straini. Conform unui raport al Politiei de Frontiera, in cadrul retelelor de migratie ilegala sunt implicati straini - unguri, italieni, francezi, austrieci sau germani - care au pus la punct o strategie de scoatere a "marfii" din Romania: acestia transmit invitatii pentru schilozii sau fetele care si-au dat acceptul sa "munceasca" in Vest, prin care specifica faptul ca persoanele merg in Occident in scop turistic sau la tratament. In acest caz, "marfa" poate iesi din tara fara sa plateasca nici o taxa. Conform raportului Politiei de Frontiera, prin aceste invitatii trimise de straini, "marfa" romaneasca isi poate justifica oricand prezenta in spatiul Schengen - "acest proces presupunand si derularea unor importante sume de bani venite dinspre retelele vesticilor". Conform pretului pietei, intr-un cersetor, francezii si italienii investesc pana ca acesta sa intre "in productie" peste 1.000 de euro, in functie de gradul de handicap. O alta metoda a strainilor este aceea de a racola "marfa" direct din Romania. In acest proces sunt cooptati cetateni romani, unguri sau iugoslavi care reprezinta interesele occidentalilor aici. Pentru a racola forta de munca pentru strazile metropolelor din Vest, se promit locuri de munca, tratamente medicale sau "se propune direct afacerea - cersetorie sau prostitutie - oferindu-se mari sume de bani". Odata racolati, romanii sunt sustinuti financiar de reprezentantii filierelor din Vest pentru a obtine in mod legal pasapoartele si asigurarile medicale. Ei sunt invatati chiar de catre straini sa declare la iesirea din tara ca parasesc Romania in scop turistic! La frontiera, grupurile de cersetori si prostituate primesc banii necesari iesirii din tara de la "calauze" care insotesc transportul de la distanta. Directia romanilor este aceeasi: strazile oraselor din Franta, Spania sau Italia. Conform raportului Politiei de Frontiera, numai in acest an au fost depistate 107 filiere de migratie si trafic de carne vie care actionau pe teritoriul Romaniei si erau conduse de occidentali sau de romani! Unul dintre cele mai importante cazuri retinute de politistii de frontiera a fost al unui german care a incercat sa scoata din Romania trei fete din Iasi pentru a le plasa in reteaua sa de prostitutie. Germanul le-a preluat pe fete - toate de 19 ani - si le-a transportat pana la Vama Petea, unde, inainte de control, le-a "imprumutat" cu suma necesara iesirii in spatiul Schengen. In bagajul neamtului au fost descoperite fotografii ale fetelor care demonstrau ca pot face fata bordelurilor din RFG. La PCTF Nadlac, doi italieni au fost retinuti in urma cu o luna cu un transport de fete (cu pasapoarte si asigurari medicale platite de catre straini) destinat "pietei" din Milano. Pe langa cei doi a mai fost retinut si un roman din Timisoara - omul de legatura al italienilor. In aceeasi perioada, in zona Arad, au fost opriti o femeie cu grad mare de handicap - fata ii era arsa - si opt copii cu varste intre cinci luni si 14 ani, din care trei cu handicap locomotor. Toti erau arvuniti pentru Italia si urmau sa fie preluati de o filiera maghiara la iesirea din tara. Concluzia raportului Politiei de Frontiera e limpede: "O singura institutie sau un singur stat nu poate stopa acest fenomen, fiind necesara colaborarea tuturor structurilor interne si internationale".

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite