Obiceiuri vechi de Anul Nou. Unele au supraviețuit până astăzi, pe altele le regăsim în amintiri
0Sorcova și Plugușorul sunt obiceiurile pe care încă le mai întâlnim în toată țara de Anul Nou, însă altele, precum Vasâlca, de exemplu, s-au pierdut în anumite zone. Un alt obicei care supraviețuiește în Oltenia este „Datul la grindă”. Oamenii nu le mai caută sensul, dar se bucură ca an de an să îndeplinească ritualul, pentru că „așa se face la noi”.
Sorcova este cel mai răspândit colind și încă practicat în familiile românilor. Continuă să întrețină și o adevărată industrie de produse artizanale, sorcova urmând tendințele modei și primind „îmbunătățiri” în fiecare an. Versurile, în schimb, au rămas aproape neschimbate de cel puțin un secol și jumătate.
„Sorcova, vesela,/ Să trăiți, să-mbătrâniți,/Ca un măr, ca un păr,/Ca un fir de trandafir,/Tare ca piatra,/Iute că săgeata,/Tare că fierul,/Iute că oțelul./La anul și la mulți ani!” – este cea mai cunoscută variantă, iar alături de aceasta mai circulă și altele ușor schimbate. „Câte pietricele,/Atâtea mielușele;/Câți bolovani,/Atâția cârlani;/Câte cuie sunt pe casă,/Atâția galbeni pe masă./Câtă șindrilă pe casă,/Atâția galbeni pe masă;/Cât grâu în ogor,/Atâtea vite-n obor;/Câte paie-n bătătură,/Atâția copii în pătură;/Cât par într-un cojoc,/Atâția copii la foc;/Câtă frunză pe umbrar,/Atâția bani în buzunar!” – sunt urările dintr-un alt text încă în uz.
Ce a rămas la fel este faptul că merg cu Sorcova doar copiii de vârstă mică, considerându-se că ei sunt „curați” și, astfel, îndreptăți să rostească urările. Ulițele satelor nu se mai umplu de grupuri de copii porniți să colinde, însă obiceiul se păstrează între membrii familiei și se practică, ici și colo, în cadrul serbărilor școlare, ceea ce ajută la transmiterea lui.
Obiceiul se practică în prima zi din an, de obicei dimineața, copiii atingând capul celui sorcovit cu sorcova - o crenguță frumos împodobită, în timp ce se rostesc versurile amintite mai sus. Astăzi oferta de sorcove este deosebit de bogată, însă în vechime copiii aveau grijă să-și pregătească sorcova alegând o rămurică de măr și îngrijind-o, în casă, din noaptea Sfântului Andrei, pentru a înflori până în prima zi a noului an. Chiar denumirea de „sorcovă” are legătură, conform anumitor surse, cu crenguța de odinioară, denumirea venind de la „surov”, cuvântul bulgar care înseamnă „verde crud”.
Un alt obicei, practicat de la an la an mai rar, este „Plugușorul”. Odinioară, Plugușorul era practicat de către copii, în timp ce flăcăii și bărbații maturi mergeau din curte-n curte și urau cu „Plugul” tras de boi. Versurile acestui colind sunt, de altfel, legate de prosperitatea în noul an, de recolte bogate, de pâinea îndestulătoare, de spor în cultivarea holdelor etc., aspecte care astăzi nu mai au aceeași semnificație pentru cei colindați. Turismul, care aduce an de an zeci de mii de vizitatori în pensiunile din zona montană, în special, a contribuit foarte mult la păstrarea unora dintre obiceiuri, turiștii fiind încântați ca pe lângă serviciile de cazare și masă să asiste și la momente speciale precum cele în care sosesc colindătorii.
Datul la grindă, obiceiul care întărește relațiile de prietenie
Un obicei specific Olteniei și-a pierdut destul de puțin din popularitate, fiind în continuare practicat pe scară largă. Oltenii care au copii mici încă îl practică, îndeplinind ritualul „Datului la grindă” (sau „Datul de grindă”) chiar dacă nu-i știu toți sensul. Brutăriile fac astăzi, pentru acest obicei, un colac special pe care îl cumpără „moșii” copilului (moașa, în vechime, era femeia care o asista pe mamă la nașterea copilului, iar moșul este soțul moașei), cei care vor și îndeplini ritualul de „dat la grindă”. Tot în Oltenia, moașa este de asemenea implicată în anumite ritualuri care se îndeplinesc la „ursitori” și ulterior la botez.
„Datul la grindă” se practică fie în noaptea dintre ani, imediat după miezul nopții, fie în prima zi a anului. Tinerii părinți care au copii mici (copiii sunt supuși acestui ritual trei ani la rând, începând din primul an de viață) vin cu copiii în casa moșilor, unde se îndeplinește ritualul. Soțul moașei, de obicei, este cel care, stând cu picioarele pe o bucată de fier, îl ia pe copil în brațe și îl ridică până ce copilul atinge cu creștetul grinda casei, urându-i ani mulți și sănătate. Copilului i se pune pe cap colacul pregătit special în acest scop. Acest colac este preparat dintr-un aluat special de cozonac, sau aluat de pâine. Colacul (de formă unui covrig mare) se leagă cu o ață roșie (cu rolul de a-l feri pe copil de deochi). Pe colac se pun de asemenea busuioc (pentru noroc) și monede (pentru bogăție). Obiectul din fier pe care moșul copilului stă în momentul în care îl ridică pe copil la grindă este simbolul unei sănătăți de fier.
Pentru acest moment moașa pregătește pentru nepot/nepoată daruri (se practică oferirea de haine noi, jucării etc.). La rândul lor, părinții copilului le oferă moșilor daruri. În vechime, la moși se venea cu „plocon”, constând în bucate preparate și băuturi care să ajungă susținerii unei petreceri, mâncarea ajungând chiar pentru mai multe zile de petrecere la rând.
În multe familii se întâmplă și astăzi ca moșii și nepoții care au copii de dat la grindă să petreacă Revelionul împreună, pentru a îndeplini ritualul chiar după miezul nopții.
Astăzi, tinerii părinți nu mai știu, toți, sensul ritualului vechi, în schimb se bucură să păstreze obiceiul care astfel îi ajută să întărească relația cu familia aleasă spre a le „moși” copiii.
„Vasâlca”, în schimb, este un obicei de care cei mai mulți dintre sătenii singurei localități în care se practica în județul Olt doar au auzit. Vasâlca, practicată în morunglav, semăna foarte mult cu obiceiurile în care se folosesc măștile, practicate în alte zone ale țării (Papra, Turca, Cerbul). Un cap de porc împodobit cu mărgele, cercei, inele, flori etc. era purtat din curte-n curte și era expus la fereastra familiei colindate. În tot acest timp se cânta un colind în care este expusă viața Vasâlcii, care a părăsit pădurile de fag și de stejar coborând în vale, la izvor, pentru a bea apă. Animalul este prins, omorât și incinerat.
Obiceiul vine din vremuri străvechi, explica, cu ani în urmă, etnograful Claudia Balaș, Vasâlca fiind de fapt zeul Siva, prin contopirea cu Vasile (ziua în care are loc ceremonialul) rezultând Vasâlca. „Acest zeu, Siva, al Panteonului românesc, sacrificat prin substituire la solstiţiul de iarnă,este identificat cu marele zeu indian Shiva, care în Panteonul hindus poartă grija Universului, întruchipare a eternei energii cosmice. În Panteonul carpatic, substitutul zeului este capul porcului jertfit la Ignat. În colindul cântat în Oltenia la fereastra gazdei colindate este descrisă coborârea din munţi a bătrânului Siva, simbol al Anului Vechi, moartea lui violentă şi apoi somnul liniştit în leagănul de mătase al pruncului Siva“, a explicat Balaş.
Se încarcă comentariile...
