Comuniștii au dat liber la Revelioane în România. Cum a apărut acest obicei și când se sărbătorea, de fapt, Anul Nou

0
Publicat:

Revelionul este o petrecere care nu are tradiție la români. Abia acum șase decenii populația României a ajuns să sărbătoreacă, în masă, Revelionul. Este o modă de sorginte franțuzească, adoptată târziu de familiile boierești și la care majoritatea populației nu avea acces.

Petrecere de lux de Revelion   foto profimedia  1 jpg

Revelionul este o petrecere așteptată, astăzi, de toți românii, fiind un prilej de bucurie, distracție și reîntâlnire cu prietenii și rudele. Mulți români cheltuie sume consistente pentru a participa la petreceri de Revelion sau pentru a organiza astfel de evenimente. Petreceri de Revelion se dau an de an la televizor cu o mulțime de invitați, mai ales staruri din showbiz. Pare că Revelionul ar fi nelipsit din tradiția românească, însă este un import recent, la care marea masă a populației a avut acces abia prin anii comunismului. 

Un obicei franțuzesc necunoscut românilor

Revelionul este un obicei de origine franțuzească, de prin secolul al XVI-lea, și a coincis cu fixarea începutului noului an pe data de 1 ianuarie, de către papa Grigore al XIII-lea. Revelionul vine de la cuvântul francez ”reveille" și însemna, de fapt, ”trezire” sau "a sta treaz”. Inițial, era vorba despre o sărbătoare atașată Crăciunului, în care cuplurile de tineri dansau și petreceau cu mâncare și băutură în cinstea Nașterii Domnului. După stabilirea Anului Nou, pe 1 ianuarie, petrecerea Revelionului a fost mutată de francezi pe 31 decembrie. Evident, obiceiul s-a răspândit în tot vestul Europei.

Revelionul a fost la început o sărbătoare curat sufletească. Bărbați, femei și copii se strângeau prin biserici în jurul unui leagăn, reprezentând ieslea în care s-a născut Isus Hristos, și stăteau acolo toată noaptea dănțuind și cântând. Din pricină că această veghere era prea obositoare, s-a permis veghetorilor să mănânce și să bea, ca să-și întreție puterile și entuziasmul. De aici s-a născut „revelionul de Crăciun”, însoțit de masă și băutură abundentă”, explicau jurnaliștii de la ziarul „Adevărul“ din 24 decembrie 1894.  La români nu exista asemenea sărbătoare. Cuvântul „revelion" nici nu era cunoscut. Pe 1 ianuarie românii sărbătoareau Sfântul Vasile cel Mare și mai apoi Boboteaza, evenimente profund religioase. 

Boierii români s-au franțuzit și au început Revelioanele

Revelionul a ajuns târziu în vocabularul și în practicile românești. Abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea, adus de tinerii intelectuali, fii de boieri, arendanși sau negustori bogați plecați pe la studii prin străinătate. De altfel, odată cu franțuzirea societății românești și pășirea pe drumul modernității, odată cu unirea Principatelor sub Alexandru Ioan Cuza, Revelionul și-a găsit și el locul în casele românilor. Nu a tuturor românilor, doar  a unei minorități foarte avute și cosmopolite. 

Cuvântul ”revelion" apare în dicţionarul de neologisme al paharnicului Constantin Stamati din 1851. Prin Revelion boierii români înţelegeau masa de după balul de Anul Nou. Dar era practicat doar de familiile bogate, dar progresiste, de modă nouă. În rest, boierimea de modă veche și chiar regele, după înscăunarea lui Carol I, acordau o mult mai mare atenție balului de pe 6 ianuarie. Acestea baluri de mare anvergură erau organizate până la începutul secolului XX de marile familii boierești, dar și de Casa Regală. Este vorba despre familiile Șuțu, Grădișteanu, Știrbey și Ghica. 

Revelionul, petrecerea bogaților la care românul obișnuit abia dacă putea să viseze

Revelionul reușește să se impună în fața balurilor boierești abia la începutul secolului al XX. După 1916, în locul balurilor boierești se organizau revelioane flamboiante la familiile bogate. În perioada antebelică, dar mai ales interbelică, Revelionul era o petrecere exclusiv a bogaților. Oamenii de rând se puteau doar uita la alaiurile luxoase care veneau să petreacă la diferite conace, palate sau săli cu ștaif de la oraș, admirând festivalul de rochii scumpe ale cucoanelor sau eleganța sobră a domnilor. În mahala oamenii continuau să-și vadă de necazuri și sărăcie și în noaptea dintre ani.

În tot acest timp, elitele se întreceau în organizarea de revelioane, care de care mai fastuoase, cu un lux și opulență ieșite din comun. Mărturiile din aceea perioadă sunt elocvente. „Avea atelaj scump, cu cai frumoşi de rasă, cu trăsura în formă de landou şi cu arnăut la spatele trăsurii, cu livrea cu marcă şi cu un câine de rasă la picioare“, scria Victor Bilciurescu despre bogăţia familia Şuţu afişată la petrecerea de Revelion. De altfel, cei din neamul Șuțu dădeau cele mai luxoase Revelioane în palatul lor din zona Spitalului Colțea. La rândul său, familia Lahovary era renumită pentru organizarea unor revelioane de pominǎ, unde luxul era cuvântul de ordine.

Revelioanele elitelor românești puteau concura oricând cu cele din vestul Europei. Petrecerile debutau la ora 22.00 și țineau până dimineața. Erau organizate dansuri și tot felul de surprize artistice pentru invitați, de la momente umoristice live, cu artiști de top ai momentului, și până la tarafuri și orchestre cu ștaif, foarte căutate inclusiv la nivel internațional. Evident, pentru a face față în lumea bună, invitații trebuia să fie la curent cu cea mai nou modă în materie de vestimentație, obiceiuri, dar și dansuri occidentale. La astfel de petreceri se venea doar pe bază de invitație. Codul vestimentar era pe măsură, luxul și originalitate fiind condiții importante.

„Corsaje ajustate şi jupe ce se evazează reclamând metraje abundente şi mătăsuri grele – semi-apretate, ca faiul, taftaua şi moarul. Celofanul, paietele şi lamé-urile – materiale ce prin lumina în reflexe violente sunt de mare efect. Paietele apar în tunici în momentul în care s-a lăsat amurgul, apoi în rochii de dineu, de teatru şi de bal, oferind efecte de pură aristocraţie în nuanţe închise ca: marron, violet închis sau negru”, se arată în Revista „Realitatea ilustrată" din perioada interbelică. Ținutele, atât ale femeilor cât și ale bărbaților erau fie lucrate la croitorii de lux din marile orașe, fie aduse direct, pe comandă, din străinătate. Bijuteriile erau la loc de cinste, la astfel de petreceri, majoritatea de import. „Bijuteria e un gaj de dragoste şi de putere, o armă de cucerire şi un simbol de bogăţie. Pentru o elegantă modernă, e pecetea supremă a şicului şi a acelei perfecţiuni secrete, care se numeşte «clasa de sus». Bijuteriile au o valoare din care se poate extrage totodată credit, plăcere şi vanitate”, se arată în aceeași revistă.

Se purtau bijuterii din aur, cu diamante, rubine, dar și alte pietre prețioase. Nu lipseau pălăriile și pantofii de gală. Mâncarea era pe măsura invitaților. Adică nu lipseau rețetele de lux, de obicei franțuzești și nemțești, cu rața pe sos de portcocale, curcanul fript și umplut cu castane, caviarul rusesc și șampania sau coniacul franțuzesc. Nu lipseau nici dulciurile de cea mai bună calitate. Restaurantele de lux ale capitalei, precum Capșa, cafeneaua Kübler, cafeneaua Fialkowski şi cafeneaua High-Life, organizau la rândul lor Revelioane de lux, foarte costisistoare, destinate mai ales burgheziei cu dare de mână. 

Comunismul a pus și proletariatul la masa de Revelion

În perioada interbelică de Revelion se distrau numai românii cu ștaif. Odată cu venirea comuniștilor, Revelionul a devenit accesibil tuturor. Evident, nu se comparau Revelioanele nomenclaturiștilor, ale activiștilor de partid și ale liderilor PCR cu Revelioanele muncitorești. Revelioanele lui Ceaușescu și ale protipendadei comuniste erau luxoase, cu mâncare de cea mai bună calitate, băuturi și preparate de import, muzicieni de top și distracție pe măsură. Cele muncitorești erau organizate în cantinele muncitorești și cămine culturale. Evident, erau și Revelioanele în familie, cu prietenii. Din anii '80 erau Revelioane petrecute cu alimente luate pe relații și carne sau alte produse aduse fraudulos de pe la țară. În plus, de Revelion erau și programe artistice la TV, cu actori și cântăreți ai momentului, presărate cu momente propagandistice. 

Când sărbătoreau, de fapt, românii Anul Nou

Românii tradiționali, adică cei din Evul Mediu, dar și mai târziu, până prin secolul al XIX-lea, la țară, sărbătoreau Anul Nou tocmai prin martie. De aceea se umblă cu plugușorul prin miezul iernii. Data Anului Nou a fost schimbată, dar nu și obiceiurile. Pe 1 martie, românii, ca multe alte popoare europene, în trecut, sărbătoareau intrarea în Anul Nou. Era vorba despre venirea primăverii și începutul unui nou an agricol. Pe data de 9 martie începea aratul de primăvară. De aici și urăturile cu plugușorul. Era un obicei păgân, de când lumea, contracarat mai apoi de creștinism și mutat cu totul în miezul iernii odată cu adoptarea noului calendar. 

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite