"O să facă numai bine, vă spunem noi sigur"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bucurie. Acesta a fost cuvântul de ordine printre cei mai puţin de 30 de locuitori ai satului Dobreşti, localitate în care s-a născut Preafericitul Daniel, noul patriarh al Bisericii Ortodoxe

Bucurie. Acesta a fost cuvântul de ordine printre cei mai puţin de 30 de locuitori ai satului Dobreşti, localitate în care s-a născut Preafericitul Daniel, noul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Oameni săraci şi cu frică de Dumnezeu, dobreştenii au tras clopotele la biserică în semn de mulţumire pentru alegerea făcută. "E omul lui Dumnezeu", susţin, în cor, localnicii.

Comuna Bara, de care aparţine şi satul Dobreşti, acolo unde s-a născut Preafericitul Daniel, e o localitate mică şi săracă din Timiş. Aici nici iluminatul public nu mai funcţionează pentru că, spune primarul, e prea scump. Edilul ne-a declarat că are datorii la energia electrică de mai bine de 70 milioane de lei vechi şi că nu le poate asigura oamenilor, în aceste condiţii, iluminat stradal.

Însă, după ce Daniel a fost ales patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, pentru două ore s-au aprins şi becurile în sat. "Mi-era ruşine de ziarişti, că vedeau că nici lumină n-avem", ne-a spus ieri primarul comunei, Ioan Lăzărescu.

Patriarhul, mândria Banatului

Alegerea ÎPS Daniel ca patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a avut o semnificaţie deosebită pentru aceşti oameni săraci. De Preafericit îi leagă amintiri multe, dar vechi, pentru că noul patriarh nu vine prea des la Dobreşti. Ultima oară a fost acum doi ani. "Doamne, ce bucurie am mai trăit când am aflat că a fost ales. Am sărit în sus şi am ţipat ca un nebun.

Ziua în care a fost ales a fost cea mai lungă. Parcă a durat un an", ne-a spus Gheorghe Dănilă, în vârstă de 78 de ani, vecin şi coleg de şcoală cu ÎPS Daniel. Pentru oamenii din Dobreşti, alegerea lui Daniel în funcţia de patriarh este percepută chiar ca un semn divin. O citeşti în privirea lor. "E omul lui Dumnezeu. Cine nu îl cunoaşte poate spune multe despre el, dar eu îl ştiu. O să facă numai bine, vă spunem noi", ne mai asigură moş Dănilă. Bătrânul spune că Daniel este mândria localităţii şi nu numai, ci a întregului Banat, zonă din care se trage.

Cetăţean de onoare al satului

De aceeaşi părere este şi primarul localităţii, Ioan Lăzărescu. "Noi toţi, din toată zona, l-am susţinut. Dar doar moral, pentru că nu am putut vota pentru el. Când am văzut rezultatele din primul tur, mi-am dat seama că va câştiga. N-am aşteptat rezultatul final şi deja am tras clopotele la biserică. Eram sigur că va fi ales", ne-a declarat edilul, coleg şi el şi prieten de-o viaţă cu patriarhul. Fiind cel mai de vază om al localităţii, Daniel a fost făcut şi cetăţean de onoare al satului.

A venit şi şi-a luat titlul. "Nu a uitat de unde a plecat. A reuşit în viaţă, să-i dea Dumnezeu sănătate şi să se roage şi pentru noi. Cu altceva nu ne poate ajuta. Noi doar ne mândrim cu el", ne-a mai spus primarul Lăzărescu.

Imediat ce ÎPS Daniel a fost anunţat ca viitor patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, oamenii au dat fuga la biserică, acolo unde trei călugări, aduşi la Dobreşti chiar de Daniel, au ţinut o slujbă.

Localnicii nu mai vor decât o mănăstire

În urmă cu doi ani, ÎPS Daniel, pe atunci mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a sfinţit o cruce la Dobreşti pe locul unde urmează să se construiască o mănăstire, la iniţiativa sa. Sătenii speră ca viitorul lăcaş de cult să revitalizeze cât de cât satul, ai cărui locuitori se răresc pe zi ce trece.

"Proiectul e mai vechi, dar încă n-am demarat lucrările, pentru că nu dispunem de bani. Proiectul se ridică la vreo 80 de miliarde de lei vechi, iar la anul sperăm să ne apucăm de construit", ne-a spus Matei, unul dintre călugării aduşi la Dobreşti de Preafericitul Daniel.

Doamne, ce bucurie am mai trăit când am aflat că a fost ales...
Gheorghe Dănilă
fost coleg de şcoală al patriarhului

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite