O proteza pentru Daniel | adevarul.ro

O proteza pentru Daniel

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Ca orice om cu suflet si cu mila din aceasta tara, m-am hotarat sa ajut un tanar de 19 ani, care a suferit un grav accident feroviar, urmare caruia i s-a amputat piciorul drept. Necazul mai mare este

Ca orice om cu suflet si cu mila din aceasta tara, m-am hotarat sa ajut un tanar de 19 ani, care a suferit un grav accident feroviar, urmare caruia i s-a amputat piciorul drept. Necazul mai mare este faptul ca tanarul are handicap de vedere si provine dintr-o familie in care tatal este, de asemenea, nevazator, mama bolnava si singurul frate valid se straduieste sa-si intretina familia, lucrand la o firma privata de paza. In fapt, in dimineata zilei de 21 august 2001, tanarul CARAIVAN DANIEL din orasul Faurei de Braila, str. Republicii nr. 36, bl. C, sc. 3, et. 2, ap. 9, tel. 661963, se afla pe peronul garii Faurei in asteptarea rapidului Galati-Bucuresti, in vederea depunerii actelor de inscriere la facultate in Bucuresti. La anuntarea trenului prin difuzoarele garii, urma sa ajunga la peronul III, unde venea rapidul. Pe linia I se afla garata cursa locala Urziceni-Faurei si retur, care urma sa se retraga la depou. Trenul s-a pus in miscare avand locomotiva in coada, fara a avea manevrant cu fanion si fluier pe peron si fara ca locomotiva sa emita semnale sonore. Tanarul Caraivan Daniel, fara sa fie avertizat in vreun fel s-a angajat la traversarea pasajului liniei I si a fost surprins de tren in mijlocul pasajului, trantit la pamant, o roata i-a taiat piciorul drept, fara ca mecanicul locomotivei sa vada accidentul, neavand cine sa-l anunte, si trecand mai departe, fiind oprit de calatorii de pe peron. Din cercetarile la fata locului, de catre organele de Politie T.F., a rezultat ca, dupa 6 m de deplasare, i-au trebuit 15 m de franare. Deci a plecat din loc cu viteza, fara sa fie asigurat de libera trecere din spate, repet neavand manevrant. Deci, in urma anchetei Politiei T.F., la care a participat si un procuror de la Parchetul de pe langa Judecatoria Faurei, s-a emis o rezolutie cum ca nu se face nimeni vinovat. In aceasta situatie, apelez la generozitatea oamenilor de bine, cu mila fata de semenii lor, in speranta ca il vor ajuta pe acest tanar care are nevoie de o proteza pentru piciorul drept, deoarece familia sa nu are atatia bani, cu tot sprijinul dat de Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Braila. In acest scop s-a deschis la Banca Agricola Raiffeisen Agentia Faurei un cont in lei cu nr. 2161170 pe numele CARAIVAN DANIEL, str. Republicii nr. 36, bl. C, sc. 3, et. 2, ap. 9, telefon 661963. Inchei cu sentimentul ca voi gasi in inimile generoase de ROMANI atata bunavointa si generozitate incat sa ajutam un copil sa mearga pe picioarele lui, sa scape de scaunul cu rotile si carje, sa-si poata continua studiile. Gheorghe Leonida, pensionar orasul Faurei

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite