O armata de sefi va aproba pretul energiei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) se reorganizeaza. Vor fi create trei departamente, doua directii, un serviciu si doua birouri. Totodata, se va constitui un Comitet de

Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) se reorganizeaza. Vor fi create trei departamente, doua directii, un serviciu si doua birouri. Totodata, se va constitui un Comitet de Reglementare, din care vor face parte, alaturi de un vicepresedinte, trei reglementatori numiti de ministrul Industriei si Resurselor. Acest comitet va fi sprijinit de un Consiliu Consultativ care se va organiza si functiona pe baza unui regulament propriu. Guvernul a hotarat sa modifice Regulamentul de organizare si functionare al ANRE, chipurile, pentru "a crea o structura eficienta, functionala, cu responsabilitati clar delimitate". Iata ca, in ciuda faptului ca Autoritatea a reusit sa organizeze in 2 ani o piata a energiei, Executivul este nemultumit de prestatia reprezentantilor institutiei. Si ca lucrurile sa mearga struna la ANRE, solutia gasita de cabinetul Nastase este cresterea numarului de sefi pe metru patrat. Astfel, presedintele Autoritatii nu va mai putea lua decizii privind pretul energiei de unul singur, acesta fiind rolul Comitetului de reglementare, format din cinci persoane. Crearea mai multor departamente, birouri, servicii va conduce, evident, la cresterea birocratiei, lucru care se pare nu deranjeaza pe nimeni. Nici nu a fost publicata hotararea de guvern in Monitorul Oficial, ca la ANRE au loc, deja, schimbari. A doua zi, dupa aprobarea Regulamentului, premierul Adrian Nastase l-a avansat pe directorul Horia Bogdan, numindu-l vicepresedintele Autoritatii. De precizat ca, desi finantarea este asigurata din surse extrabugetare, ANRE este subordonata Guvernului si coordonata de Ministerul Industriei.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite