Nu îmi voi trăda ţara niciodată | adevarul.ro

Nu îmi voi trăda ţara niciodată

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Am avut un sezon excelent până acum. Am reuşit cu echipa de club Liebherr Ochsenhausen să mă calific în premieră în finala Ligii Campionilor.

Sper ca aceste rezultate să continue şi la Campionatul Mondial ce se va desfăşura la Yokohama, în această săptămână. Nu va fi uşor pentru că va fi o invazie de chinezi, japonezi şi sud-coreeni.

Dacă la Campionatul European mai poţi prinde cu puţin noroc o medalie, aici e aproape imposibil pentru un jucător din afara Asiei. Chiar şi ţările europene vor avea în lot foarte mulţi asiatici pe care i-au naturalizat.

În tenisul de masă actual interesul federaţiilor este din ce în ce mai mare datorită banilor din ce în ce mai mulţi care intră în acest sport. De aceea, nu prea îi mai interesează decât să câştige cât mai multe titluri, indiferent cu ce sportivi. Personal, nu îmi voi trăda niciodată ţara.

Vreau să mai particip pentru România la cel puţin o Olimpiadă. Mă simt în formă şi voi da totul la acest Campionat Mondial. Voi juca la dublu mixt cu Daniela Dodean şi cred că avem o şansă bună să ajungem în fazele superioare ale competiţiei.

Top articole

Partenerii noștri