Nokia şi Antibiotice, aproape de finalizarea anchetelor
Decizia Comisiei Europene este practic prima care ar pune ştampila oficială de acordare de ajutoare de stat în cazul privatizărilor din România. Pe fondul cazului de relocare a fabricii
Decizia Comisiei Europene este practic prima care ar pune ştampila oficială de acordare de ajutoare de stat în cazul privatizărilor din România.
Pe fondul cazului de relocare a fabricii Nokia din Germania la Cluj, politicienii germani, în frunte cu cancelarul german, Angela Merkel, au criticat dur, public, atât poziţia companiei finlandeze, cât şi pe cea a autorităţilor române.
Întors pe toate feţele, cazul Nokia pare că a reprezentat picătura care a umput paharul pentru interesele economice ale Germaniei, odată cu concedierea celor aproape trei mii de angajaţi din fabrica de la Bochum. Astfel, de la ceea ce ar fi trebuit să fie un exerciţiu de economie capitalistă, cazul a ajuns să deschidă cutia Pandorei pentru celelalte privatizări din ţara noastră.
Şi asta, pentru că politicienii germani din grupurile parlamentare europene duc o ofensivă dură de culise în privinţa investiţiilor străine atrase de România, pentru care au cerut în mod expres o atentă monitorizare a facilităţilor oferite de Bucureşti.
Sursele citate din cadrul CE susţin că anchetele privind situaţia de la fabrica Nokia din Jucu, Cluj, şi cea de la Antibiotice Iaşi, declanşate pentru facilităţile acordate de autorităţi, sunt şi ele aproape de a fi finalizate. Executivul european a solicitat deja informaţii legate de cele două dosare, eventuale ajutoare de stat urmând să fie notificate oficialilor europeni în perioada următoare, aşa cum prevăd procedurile CE, ulterior urmând să fie luată o decizie în Colegiul Comisarilor.




















































