Motivul pentru care un bărbat din Germania a zgâriat circa 260 de autoturisme

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suspectul care a zgâriat 260 de maşini din Germania are antecedente penale şi a fost eliberat din închisoare în iulie 2021 Foto: Arhivă
Suspectul care a zgâriat 260 de maşini din Germania are antecedente penale şi a fost eliberat din închisoare în iulie 2021 Foto: Arhivă

Un bărbat a fost arestat în oraşul Karlsruhe, sud-vestul Germaniei, după ce poliţia a declarat că acesta a recunoscut că a zgâriat sau avariat circa 260 de maşini în câteva zile, invidios fiind pe proprietarii acestora, relatează dpa.

Pagubele aduse vehiculelor se ridică la peste 500.000 de euro (549.000 de dolari), conform Agerpres.

Tânărul, în vârstă de 28 de ani, s-a predat luni poliţiei şi a recunoscut că el este autorul faptelor.

El a explicat că era invidios pe proprietarii autovehiculelor şi că are "probleme personale", se arată în comunicatul poliţiei.

Majoritatea maşinilor scumpe parcate în centrul oraşului Karlsruhe - unde se află cele mai importante instanţe penale şi curţi constituţionale din Germania - au fost zgâriate între vineri şi duminică.

Suspectul are antecedente penale şi a fost eliberat din închisoare în iulie 2021, a precizat poliţia.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite