Monstruos
0Combinaţie între "Proiectul vrăjitoarea" ("The Blair Witch Project") şi "Godzilla", filmul urmăreşte, prin intermediul secvenţelor întregistrate cu o cameră video de mână chiar de
Combinaţie între "Proiectul vrăjitoarea" ("The Blair Witch Project") şi "Godzilla", filmul urmăreşte, prin intermediul secvenţelor întregistrate cu o cameră video de mână chiar de către unul dintre protagonişti, eforturile disperate ale unui grup de prieteni de a se salva din calea unei făpturi monstruoase care provoacă prăpăd în Manhattan. Aluziile la evenimentele tragice din 11/9, 2001 sunt clare.
Monstrul distruge zgârie-norii ca pe nişte cărţi de joc, nefiind cruţată nici Statuia Libertăţii, al cărui cap e retezat dintr-o lovitură. Efectele speciale sunt reuşite, sentimentul că asistăm realmente la evenimentele pe care le urmărim este prezent în bună măsură, dar parcă de la producătorul filmului, J.J. Abrams, autorul celebrului serial "Naufragiaţii" ("Lost") parcă ne aşteptam la mai mult.























































