Modelul "Ceauşescu", cu basca

Dan AndronicRevoluţia din Decembrie 1989 a marcat o despărţire dramatică de o întreagă perioadă istorică, inclusiv de acest model imagologic şi politic. Lider al unei pseudo-democraţii

Dan Andronic

Revoluţia din Decembrie 1989 a marcat o despărţire dramatică de o întreagă perioadă istorică, inclusiv de acest model imagologic şi politic. Lider al unei pseudo-democraţii populare, construită pe o logică ideologică marxist-leninistă, Nicolae Ceauşescu, dar mai ales imaginea proiectată, a marcat o întreagă generaţie. O generaţie care în 1990 s-a trezit pusă în postura de a-şi alege, după toate regulile democraţiei occidentale, conducătorii. Succesorul lui Nicolae Ceauşescu, Ion Iliescu, a făcut tot posibilul să se disocieze de această imagine, fiind marcat de eticheta, lipită în primul mandat de mass-media ostilă, ?comunist cu faţă umană?. Având suportul popular uriaş din primii ani de după 1990, Ion Iliescu nu avea nevoie de o preluarea acestui model de conducător, fiind preocupat cu construirea unei alte imagini. Gesturile făcute de Ion Iliescu, mai ales în perioada 2001-2004, reconcilierea cu Regele Mihai, decorarea întregii secţii de limba română de la ?Europa Liberă?, dar şi multe alte ipostaze în care s-a prezentat actualul lider PSD ne-au demonstrat nevoia sa de împăcare cu Istoria. Cu toate acestea, cel mai important lucru care va rămâne după perioada Iliescu va fi expresia: ?Sărac, dar cinstit!?, cu care a marcat o întreagă generaţie politică social-democrată.
Celălalt preşedinte al României, Emil Constantinescu, a câştigat în 1996 printr-o campanie electorală cu accente anticomuniste, acesta fiind motivul pentru care a optat pentru o altă strategie de imagine. Coloana vertebrală a strategiei pe care a folosit-o în configurarea modelului de preşedinte poate fi rezumată în titulatura: ?Domn' Profesor?. Ca şi predecesorul său, Emil Constantinescu a luat decizia de a nu formaliza instituţia ?Primei Doamne?, din aceeaşi frică a asemănării cu modelul ?Ceauşescu?, dar mai ales cu posibila acuzaţie de creare a unui nou pol de putere: Cabinetul Doi. La finalul mandatului prezidenţial, Emil Constantinescu a lăsat generaţiei următoare posibilitatea valorificării poziţiei de lider regional cu o Românie - factor de stabilitate în zona Mării Negre.
Finalul ultimului mandat de preşedinte al lui Ion Iliescu a dat şansa unor politicieni relativ tineri, puţin trecuţi de 50 de ani, să concureze pentru funcţia de preşedinte. A câştigat Traian Băsescu, care din start a adoptat modelul imagologic nefolosit de predecesorii săi. În mod deliberat neglijent în interpretarea Constituţiei, mai ales în respectarea principiului separaţiei puterilor în stat, Traian Băsescu a decis că cea mai bună abordare a mandatului de preşedinte este transformarea acestei instituţii într-una activă, de partea poporului! Aşa s-a născut formula de preşedinte-jucător, cu inflexiuni demagogice evidente. Iar întreaga evoluţie politică din anul care a trecut confirmă această perspectivă.
Traian Băsescu a demonstrat nu numai că foloseşte fără complexe modalităţi de exprimare proprii perioadei dinainte de 1989, dar are abilitatea să o facă fără a stârni replici violente. Mass-media pare fascinată de acest model de preşedinte, chiar uşor amuzată... Nimic nu pare să atragă atenţia, pentru că Traian Băsescu combină gesturile simbolice cu o atitudine şi gestică relaxate. Modul în care i-a primit pe copiii-colindători la Palatul Cotroceni în decembrie, gest nerepetat de la Ceauşescu încoace, modul în care se amestecă în toate crizele şi calamităţile care lovesc România demonstrează o recuperare treptată, dar eficientă, a acestui model. Traian Băsescu dă indicaţii autorităţilor locale, guvernului cu naturaleţe. Relaţia sa cu serviciile secrete ne duce cu gândul la recuperarea rolului de câine de pază pe care l-a avut Securitatea în ţinerea în frâu a ambiţiilor materiale ale membrilor marcanţi de partid. Traian Băsescu se comportă ca şi când ar fi nu numai preşedinte, prim-ministru, dar şi secretar general al Partidului. Pentru cei care vor considera exagerate aceste comparaţii, vreau să mai adaug un element important: modul în care Traian Băsescu dă buzna peste petrecerile oamenilor de Paşte, de Crăciun şi de Revelion spontan şi neinvitat, dar întotdeauna cu televiziunea după el demonstrează că un întreg angrenaj de relaţii publice este pus în mişcare de fiecare dată pentru a difuza mesajul său: Întotdeauna de partea poporului!
Românii aveau nevoie de un lider popular, iar Traian Băsescu a intuit acest lucru. Iar faptul că poate, la doar 15 ani de la Revoluţie, o poate face este un lucru bun pentru viaţa politică românească. Era un model imagologic considerat accesibil doar extremelor politice, dar el va deveni mult mai folosit datorită lui Traian Băsescu. Pentru că preşedintele vrea să dea un mesaj coerent pe parcursul celor cinci ani de mandat, mesaj care de multe ori este în totală contradicţie cu cele care vin din zona Palatului Victoria. Pentru că şi acolo se monitorizează atent reacţiile preşedintelui şi se încearcă din răsputeri contracararea strategiei sale. Astfel, îl vedem din când în când pe Călin Popescu-Tăriceanu împărţind cadouri copiilor orfani, prezidând şedinţe consacrate luptei anticorupţie, sau pe problema gazelor.
Dar parcă tot lui Băsescu îi stă mai bine cu bască...

Fără nici o îndoială că în România există o nostalgie după vremurile în care nu existau şomeri, toată lumea avea dreptul la o locuinţă şi eram egali în sărăcie. O viaţă aparent luminoasă în care, zi de zi, aflăm de la şcoală, din ziare şi de la televizor că România era o ţară frumoasă, cu bogăţii naturale importante şi cu o istorie glorioasă. Aveam şi un "Mândru Conducător", care era "Cel Mai Iubit Fiu al Poporului", un "Înţelept Cârmaci" ce ne ducea "spre noi culmi de progres şi civilizaţie". Susţinut de un aparat de propagandă uriaş, cultul lui Nicolae Ceauşescu s-a dezvoltat, pe parcursul a zeci de ani, cu o agresivitate crescândă în ultima decadă a anilor '80. Acestea sunt sintagme pe care mulţi dintre cei care le citesc acum le-au uitat sau nu le-au ştiut, după cum au uitat şi efortul uriaş pe care-l făceau milioane de părinţi pentru a găsi ceva de mâncare pentru copii. Asistenţa medicală era la pământ, nu se găseau medicamente de nici un fel, iar frigul pe care trebuiau să-l suporte milioane de oameni în vârstă, în fiecare iarnă, făcea viaţa imposibilă. Acum avem doar nostalgii după "Vârsta de Aur" a României, dar mai ales după un model de conducător. Nicolae Ceauşescu.