Minor arestat pentru uciderea unui boschetar
0Tribunalul Timiş a emis, ieri, mandat de arestare preventivă, pentru 15 zile, pe numele unui minor de 15 ani, din Lugoj, acuzat de uciderea unui boschetar din municipiul de pe Timiş. Marian I. li
Tribunalul Timiş a emis, ieri, mandat de arestare preventivă, pentru 15 zile, pe numele unui minor de 15 ani, din Lugoj, acuzat de uciderea unui boschetar din municipiul de pe Timiş. Marian I. li se alătură, astfel, altor trei colegi de liceu, învinuiţi pentru aceeaşi faptă, reţinuţi încă din noiembrie. După ce au consumat mai multe sticle de vodcă, în noaptea de 7 spre 8 noiembrie 2005, Marian I., împreună cu ceilalţi trei liceeni, a urcat într-un vagon garat în depoul staţiei CFR din Lugoj, unde au găsit un boschetar pe care l-au luat la bătaie. Bărbatul, în vârstă de 55 de ani, a fost găsit fără viaţă, după două zile.























































