Ministrul Sănătăţii: Multe dintre spitalele Primăriei Capitalei sunt unităţi de elită. Din 2015 vom reanaliza clasificarea lor
0Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat, duminică, la întâlnirea cu managerii celor 19 spitale ale Primăriei Capitalei, că multe dintre acestea sunt unităţi de elită, care tratează bolnavi din toată ţara, iar din 2015 va fi reanalizată clasificarea lor.
Bănicioiu s-a întâlnit cu managerii celor 19 spitale din subordinea Primăriei Municipiului Bucureşti, în prezenţa primarului general Sorin Oprescu, ocazie cu care i-a fost semnalat ministrului faptul că între unităţile sanitare ale municipalităţii şi celelalte spitale există diferenţe mari, potrivit Mediafax.
Managerii spitalelor municipalităţii au arătat că aceste unităţi sanitare sunt clasificate pe ultima treaptă, alături de spitale orăşeneşti sau comunale.
„Toate spitalele din subordinea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), aparţinând Primăriei Municipiului Bucureşti, sunt spitale clinice. Multe dintre ele tratează cazuri care nu pot fi tratate în nicio altă unitate sanitară din România. De aceea, vă cerem, domnule ministru, să reanalizaţi clasificarea spitalelor şi totodată normele la Contractul Cadru care, de cele mai multe ori, ne pun la nivelul spitalelor orăşeneşti sau comunale, care ne trimit bolnavii în Bucureşti", au arătat managerii, la întâlnirea cu ministrul Sănătăţii.
Managerii spitalelor municipalităţii au precizat că aceste unităţi sunt încadrate la treapta cea mai de jos şi primesc, din cauza clasificării, 1.380 de lei, cel mai mic tarif pe caz ponderat.
Ministrul Sănătăţii va reanaliza şi normele Contractului Cadrul
Ministrul Sănătăţii a spus că din 2015 va fi reanalizată clasificarea acestor spitale, în condiţiile în care la aceste unităţi, dintre care multe au specialităţi unice, sunt trataţi bolnavi din toată ţara.
„Nu voi face diferenţa între spitalele Ministerului Sănătăţii şi ale Primăriei Municipiului Bucureşti, multe spitale din această categorie fiind unităţi sanitare de elită. Din 2015 vom reanaliza clasificarea în care au fost încadrate aceste spitale şi, totodată, vom reanaliza normele la Contractul Cadru. Multe dintre aceste spitale au specialităţi unice şi deservesc foarte mulţi bolnavi, care vin special în Capitală pentru a se trata în spitalele Primăriei", le-a spus Bănicioiu managerilor celor 19 spitale.
Ministrul a mai arătat că problemele ridicate de unităţile spitaliceşti se încadrează în mai multe paliere, unele legate de Contractul Cadru şi normele de aplicare a acestuia, care sunt elaborate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, împreună cu Ministerul Sănătăţii, dar şi de structura spitalului.
„Sunt de acord cu tot ceea ce semnalează managerii spitalelor. Pot spune că este reală supraaglomerarea spitalelor bucureştene, de aceea a rămas să discutăm cum să fie clasificarea spitalelor şi nivelul de finanţare pentru 2015", a spus Bănicioiu.
Oprescu: Aceste spitale sunt centre de excelenţă
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a spus că, de când a preluat cele 19 spitale de la Ministerul Sănătăţii, se perpetuează o situaţie nedreaptă privind încadrarea acestor unităţi sanitare la ultima treaptă de finanţare.
„Se perpetuează o nedreptate, respectiv încadrarea la ultima treaptă de finanţare a spitalelor ASSMB. Aceste unităţi sanitare nu pot fi comparate cu cele finanţate pe această treaptă, cum ar fi cele orăşeneşti. Ele sunt spitale clinice, sunt centre de excelenţă, se face chirurgie de înaltă performanţă, dar cu aceste bugete, este greu să reziste în continuare. De aceea au fost acumulate şi anumite datorii", a precizat primarul Sorin Oprescu.
El a adăugat că Primăria şi-a asumat plata utilităţilor, a reparaţiilor făcute la aceste spitale şi au fost făcute investiţii, arătând că la început spitalele nu au avut datorii. De asemenea, acesta a menţionat că municipalitatea a alocat în ultimii cinci ani aproape 200 de milioane de euro pentru aducerea spitalelor la standarde europene.
Totodată, el a reamintit faptul că în ultimii 40 de ani nu s-au construit spitale în Bucureşti, iar Primăria Capitalei va termina în 2015 construcţia a două spitale noi, respectiv Victor Gomoiu şi Foişor.
Primarul a mai spus că încearcă să plătească o parte din datoriile acumulate în ultimii ani de către spitalele sale prin clasificarea pe ultima treaptă de finanţare şi, totodată, are promisiui din parea Ministerului Sănătăţii pentru achitarea unei sume din aceste datorii.
Oprescu a vorbit şi despre o altă problemă cu care se confruntă reţeaua sanitară a municipalităţii, şi anume aceea privind medicina şcolară, el precizând că are susţinerea ministrului Sănătăţii pentru ocuparea posturilor şi dezvoltarea acestei reţele.
„Încercăm, pe de-o parte, să acoperim deficitul de personal din reţeaua medicală şcolară şi, totodată, să extindem funcţionarea cabinetelor către comunitate în afara programului şcolar. Mă gândesc aici la cabinetele stomatolologice, care ar putea fi utilizate în afara programului şcolar şi de către persoanele vârstnice. Totodată, am informat Ministerul Sănătăţii în legătură cu dorinţa ca din 2015 să dezvoltăm o reţea de policlinici în fiecare sector. Să nu uităm că pe vremuri existau policlinici care veneau în ajutorul populaţiei, pentru că aveau personal şi funcţionau continuu. Vom încerca, din 2015, să demarăm şi acest proiect", a mai spus primarul general al Capitalei.
În finalul discuţiei, ministrul Sănătăţii a promis susţinerea sa pentru ca spitalele Primăriei Capitalei să fie încadrate acolo unde le este locul şi să le fie recunoscută excelenţa.
Potrivit statisticilor Primăriei Capitalei, jumătate dintre pacienţii care ajung în spitalele ASSMB provind din afara oraşului.