Ministrul de Interne: Se discută ca salariile să crească de la 1 ianuarie
Vasile Blaga a făcut astăzi o declaraţie pentru hotnews.ro la care puţini români se mai aşteaptă. Ministrul de Interne susţine că se discută în Guvern posibilitattea ca salariile bugetarilor să crească de la 1 ianuarie 2011.Acesta a mai anunţat că duminică, el, premierul Emil Boc, ministrul de Finanţe şi cel al Muncii se vor întâlni pentru a discuta pe această temă.
"Un procent clar nu a fost stabilit. Se discută clar ca să se încerce, cât de mult permite economia naţională, revenirea la salariile pe care poliţiştii le-au avut înainte. Eu nu pot sa spun 15%, 25%, dar şi aici, cred eu, ar trebui să o judecam puţin altfel. Adică, dacă într-o instituţie mare cum e MAI, avem 155 de mii de angajaţi, atunci ministerul să aibă posibilitatea ca în masa monetară care va fi dată pentru salarii să lucreze gradual. Adică, să ne îndreptăm în primul rând spre cei care au salarii mai mici şi lor să le crească salariile mai mult", a spus Vasile Blaga.
"Asta este un lucru clar, că se ia în calcul creşterea salariilor. Şi noi, ca şi ceilalţi cetăţeni plătiţi de la bugetul de stat trebuie să avem acelaşi regim. Sigur că avem alte drepturi şi sporuri specifice instituţiei noastre pentru că poliţiştii au la rândul lor o serie de restricţii, nu pot să desfăşoare activităţi pe care alţi funcţionari publici de exemplu le desfăşoară", a adăugat ministrul, potrivit hotnews.ro.
"În cadrul acestei mase salariale pe care o avem, să avem posibilitatea - pentru că creşterile salariale se vor referi la luna decembrie 2010 - şi atunci să avem posibilitatea ca cei care au salarii mai mici să le crească salariile cu mai mult vis-a-vis de cei care au salarii mai mari, şi care sigur simt mult mai puţin aceste restricţii pe care nu e nicio placere sa le iei", a mai spus Vasile Blaga.





















































