Milionari din cascadoriile pe două roţi

Phil Sundbaum şi Andrew Taylor sunt doi tineri americani care câştigă bani distrându-se. Plăcerea lor cea mai mare este să inventeze noi cascadorii cu bicicleta.

Una dintre distracţiile specifice locuitorilor din California este petrecerea în aer liber. Companiile sau persoanele particulare, ajutate de clima blândă din timpul iernii şi de lipsa precipitaţiilor de peste vară, organizează cu orice ocazie o petrecere „în grădină".

Aceste distracţii au devenit principala sursă de venit a multor companii care, din cauza crizei, îşi caută surse de venit. Restaurantele rămase fără clienţi asigură servicii de catering, serele oferă corturi şi flori, iar tinerii îşi găsesc imediat un job sezonier pentru a câştiga câţiva dolari.Phil Sundbaum, în vârstă de 28 de ani, şi prietenul său Andrew Taylor, de numai 22 de ani, s-au cunoscut la o astfel de petrecere, la care fiecare se angajase pe post de... chelner. Discutând, cei doi au descoperit că aveau o pasiune comună: bicicletele BMX. Fiecare dorea să câştige bani ca să urmeze cursurile unei şcoli de cascadorie cu bicicleta, care tocmai se deschisese în zona Mount Hood, din Oregon.

Sundbaum, originar din Seattle, venise în California în căutarea unui grup de mountain-rideri, întrucât dorea să-şi înfiinţeze o companie de spectacole cu bicicletele BMX. Taylor era localnic, din Santa Cruz, şi bântuia prin oraşele Californiei în căutarea celor mai bune piste amenajate pentru cascadorii. S-au împrietenit, s-au ajutat unul pe altul, au învăţat împreună noi tehnici de a impresiona publicul şi acum sunt amândoi milionari.

Zburători cu pedale

După ce au absolvit cursurile aşa-numitei School of Freeride, deschisă de fermierul Joe Windell la poalele Muntelui Hood, Sundbaum şi Taylor au obţinut brevete de cascadori şi acum pot organiza mici spectacole pentru tradiţionalele „petreceri în grădină" din California, în care ei „zboară" cu bicicleta. Cei doi au propriile lor rampe, pe care le amplasează chiar pe stradă, şi oferă celor veniţi la distracţie o jumătate de oră de cascadorii.

Cei mai mulţi bani îi obţin însă din reclame, amândoi fiind sponsorizaţi de producătorii bicicletelor BMX care îi angajează ca să filmeze salturi ce poartă nume exotice. „Am petrecut aproape tot anul trecut în Noua Zeelandă, unde am filmat un întreg documentar", povesteşte Taylor. „Apoi am fost invitaţi în Germania, unde am filmat pentru o companie care produce biciclete. Nemţii au cele mai bune locuri pentru plimbări pe BMX.

Toate pistele lor sunt prin pădure, pe la umbră, şi e o plăcere să exersezi în mijlocul naturii". Andrew îşi doreşte să rămână „fotomodel de biciclete" până la bătrâneţe şi e convins că orice tânăr care are o pasiune poate câştiga bani făcând ceea ce-i place.

Spectacolul lor se numeşte simplu „The Bicycle Show", dar executarea salturilor şi a rotirilor în aer cu bicicleta nu e deloc simplă. „Sunt zile când fiecare centimetru mă doare", mărturiseşte Sundbaum. Dar nu regretă că a renunţat la orice altceva doar pentru a „zbura" cu bicicleta.

„Pe la 25 de ani eram un simplu pasionat al acestui sport. Îl practicam de capul meu şi îmi petreceam concediile exersând salturi. Acum trei ani, patronul meu din Seattle n-a vrut să-mi dea concediu ca să particip la un concurs. Şi atunci, pentru că-mi doream prea tare să-mi testez forţele, am demisionat. De atunci încoace n-am mai fost angajat decât cu ziua sau, mai nou, cu ora, şi câştig foarte bine", explică mândru Phil. El este însă conştient că nu va mai practica acest sport extrem decât vreo şase-şapte ani şi, din acest motiv, economiseşte tot ce câştigă ca să-şi poată înfiinţa o şcoală proprie de cascadorie.

Salturi prin hârtoape

Numită în engleză „Freestyle BMX" sau „Freeride mountain bike", cascadoria pe bicicletă e considerată un sport extrem de mare viitor, în primul rând pentru că este ecologic. „Bicicletele nu poluează şi, în următorii ani, folosirea lor va fi recomandată de toate guvernele lumii", estimează Phil Sundbaum.

În Statele Unite există o asociaţie a celor care practică acest sport, American Freestyle Association, înfiinţată încă din 1977, imediat după ce au apărut primele biciclete BMX de serie. Primele curse pe câmp apăruseră încă de la începutul anilor '70, când copiii din sudul Californiei organizau concursuri de biciclete în afara oraşelor, numite „dirt cross" (curse pe pământ).

Stimulaţi de cei mici, părinţii s-au străduit să construiască biciclete din ce în ce mai robuste, capabile să suporte cursele pe drumuri forestiere şi salturile prin hârtoape. Aşa au apărut modelele de serie BMX, care acum sunt făcute din aliaje ce conţin titan (ca să fie rezistente şi uşoare) şi au cauciucuri speciale, care seamănă cu cele de motocicletă.

După aproape 40 de ani de existenţă, sportul se practică fie pe stradă şi prin păduri, fie pe terenuri amenajate - în parcuri sau în ferme. Rampele de beton necesare salturilor sunt proiectate de arhitecţi, ca şi rampele pentru skateboarduri, dar multe sunt construite doar din lemn, chiar de amatorii acestui sport.

Bani de la primării

Există numeroase stiluri. De pildă, Phil Sundbaum şi Andrew Taylor sunt specialişti în salturi. Nomenclatorul salturilor omologate cuprinde 14 genuri, fiecare dintre ele purtând un nume: Tabletop (când bicicleta este rotită în aer şi culcată lateral, paralel cu solul), Backflip (bicicleta şi biciclistul se rotesc împreună în aer, sărind de pe o rampă pe alta), Can Can (biciclistul trece un picior peste cadru, în timpul saltului, şi apoi îl aduce repede înapoi), Barspin (când bicicleta este rotită 360 de grade sub biciclist) şi, desigur, multe altele.

Există însă şi cascadorii pe teren plat, curse cu denivelări, cascadorii pe stânci sau nisip şi, de ce nu, curse prin conducte de metal speciale, amplasate prin parcuri. În urmă cu câteva zile, primarul din Las Vegas a anunţat că, din cauza crizei financiare, primăria nu mai poate finanţa competiţiile sporturilor extreme. Imediat, iubitorii cascadoriilor cu bicicleta au organizat un forum şi, presat de sute de persoane supărate, primarul Oscar Goodman a promis că, deşi primăria nu are bani, îşi va trimite consilierii să caute sponsori printre firmele din Las Vegas. Aşa s-a aflat că bugetul anual destinat întreţinerii pistelor pentru biciclete şi skateboard-uri fusese de 188.000 de dolari şi că primăria avea doi angajaţi care se ocupau numai de acest lucru.

Las Vegas nu e singurul oraş de pe coasta de vest care-i susţine pe tinerii amatori de sporturi noi. Bugetul alocat de Los Angeles e de două milioane de dolari, iar în San Francisco suma trece de trei milioane. La competiţiile din timpul verii participă, în medie, 1.500 de concurenţi, care vin din toate colţurile lumii pentru aceste concursuri.