Mii de carduri cu vouchere sociale, blocate după ce beneficiarii le-au folosit necorespunzător. Ce amenzi pot lua cei care cumpără alcool şi tutun cu ele

0
0
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Peste 10.000 de carduri pe care pe care sunt încărcate voucherele sociale au fost blocate şi vor rămâne aşa până la următoarea tranşă, din cauza tentativelor de fraudă, potrivit ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.  Potrivit oficialului, românii care beneficiază de ele şi nu le folosesc corect pot fi amendaţi cu până la 6.500 de lei, iar sancţiunile pot creşte, dacă fenomenul se generalizează.

„Nu se poate generaliza folosirea cardurilor doar pentru produse de tutun şi alcool. Ne aşteptam să existe astfel de cazuri, motiv pentru care în Ordonanţa care a fost aprobată, am şi introdus un capitol de sancţiuni, încât astfel de lucruri să le putem sancţiona”, a declarat Marcel Boloş la Digi24

Potrivit ministrului, cei care nu folosesc corect aceste carduri riscă amenzi de până la 6.500 de lei, iar sancţiunile ar putea creşte.

„Încă nu avem o astfel de situaţie, dar fapta este evident de natură contravenţională. Se pot aplica amenzile care nu sunt deloc de neglijat, pentru că merg până la 40 de puncte de amendă, undeva în jurul a 6.500 de lei. Însă, dacă vom vedea că acest fenomen se generalizează, putem introduce şi sancţiuni mai dure. (...) Dacă vedem că lucrurile iau amploare, atunci probabil că vom modifica Ordonanţa şi pentru cei care sunt în această situaţie le vom retrage cardurile sociale”, a afirmat Boloş. 

Conform ministrului, peste 10.000 de carduri pe care sunt încărcate voucherele sociale au fost blocate, după ce beneficiarii au vrut să cumpere cu ele tutun şi alcool, sau au încercat să le vândă chiar şi cu 100 de lei.

Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor. Astfel, dacă tranşa IV este încărcată în decembrie 2022, ea poate fi utilizată până în decembrie 2023.

Circa 2,5 milioane de români beneficiază de aceste vouchere.

Societate


Ultimele știri
Cele mai citite