2 milioane de carduri sociale au fost deja emise. Cum puteţi afla câţi bani v-au rămas pe card

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Inquam Photos / Octav Ganea
Foto Inquam Photos / Octav Ganea

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a emis şi distribuit 2 milioane de carduri pe care sunt încărcate voucherele sociale în valoare de 250 de lei, pe care le acordă o dată la două luni, până la finalul anului, prin programul „Sprijin pentru România”.

„Până în prezent, au fost emise peste 2 milioane de carduri, iar până la finalul săptămânii viitoare toate cardurile vor fi emise. Preconizăm că aceasta va fi şi data la care se va finaliza procesul de distribuţie. O posibilă excepţie ar putea surveni în cazul persoanelor care nu au fost găsite la domiciliu pentru a li se înmâna cardul sau care nu au răspuns avizării reprezentanţilor Companiei Naţionale Poşta Română, însă nu există riscul ca vreunul dintre beneficiarii eligibili să nu primească acest sprijin”, a informat Ministerul Proiectelor Europene.

Mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape:

1) producţia cardurilor de către unităţile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor şi inserarea CIP-ului),

2) împlicuirea şi distribuirea la nivel naţional de către Poşta Română şi

3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor. Listele cu beneficiari sunt stabilite de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), iar de împlicuirea şi livrarea cardurilor se realizează de către angajaţii Poştei Române.

 „Iată că ne apropiem cu paşi repezi de finalizarea emiterii şi distriburii tuturor celor 2,5 milioane de carduri sociale. Astfel, românii care au nevoie de ajutor vor avea suportul electronic pe care primesc cei 1.000 de lei, acordaţi în patru tranşe pentru alimente şi mese calde. După cum puteţi observa în comunicările noastre săptămânale, toţi cei implicaţi sunt mobilizaţi exemplar pentru a urgenta finalizarea procesului, pentru care le aduc încă o dată mulţumiri”, a transmis ministrul Marcel Boloş.

Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor. Astfel, dacă tranşa IV este încărcată în decembrie 2022, ea poate fi utilizată până în decembrie 2023.

 Atunci când sunt distribuite, cardurile sunt însoţite de scrisori care conţin instrucţiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre magazinele unde se pot utiliza cardurile şi un număr de telefon pentru cazurile în sunt probleme.

 Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepţionale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredinţa tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.

Pentru a putea afla soldul curent / suma disponibilă pe card şi pentru alte informaţii beneficiarii sunt rugaţi să apeleze Serviciul Clienţi al emitentului. Numerele de telefon oficiale sunt următoarele:

Edenred: 021 301 33 03 Sodexo: 021 204 46 64 UP România: 0374 66 22 73

Încărcarea săptămânală a cardurilor se face conform următoarei proceduri:

Luni – Poşta confirmă numărul de carduri distribuit în săptămâna precedentă;

Marţi – Emitenţii trimit facturile pentru numărul de beneficiari pentru care urmează să se încarce ajutorul;

Miercuri – Are loc transferul de sume între conturile de trezorerie;

Joi şi vineri – Se efectuează încărcarea către fiecare beneficiar;

Prin urmare, pentru tranşa I, încărcarea cu ajutorul de 250 de lei se face într-un interval de aproximativ 7-10 zile de la momentul primirii cardurilor. Ulterior, procedura de virare se simplifică, astfel că toţi cei peste 2,5 milioane de beneficiari vor primi ajutorul în decurs de 3-5 zile.

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) va actualiza lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite faţă de listele anterioare.

Toate întrebările referitoare la eligibilitate trebuie adresate Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, iar Compania Naţională Poşta Română poate oferi informaţii referitoare la reavizari, carduri preluate pentru distribuire care nu au putut fi livrate sau alte situaţii legate de procesul de distribuire a cardurilor.

Lista actualizată a magazinelor unde pot fi utilizate voucherele:

Listele cu operatorii economici unde pot fi utilizare voucherele sunt disponibile aici — https://bit.ly/3OibV8O. Ele sunt verificate săptămânal, iar dacă există modificări, sunt publicate pe site-ul MIPE.

Cine primeşte voucherele sociale:

a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

c) Familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;

f) Persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite