Mesajul amuzant prin care SRI a anunţat că stinge lumina la Ora Pământului
0
Serviciul Român de Informaţii se alătură sutelor de instituţii şi companii care sărbătoresc, sâmbătă seară, Ora Pământului, pentru a atrage atenţia asupra schimbărilor climatice.
SRI a anunţat pe Facebook că se alătură iniţiativei, printr-un mesaj amuzant:
Ora Pământului este o acţiune de mediu iniţiată de World Wide Fund for Nature. Reprezentanţii E. On România spun că Ora Pământului poate aduce în România o economie de energie de peste 1 milionkilowaţi oră, cantitate care ar putea asigura consumul de energie electrică timp de un an întreg al unei localităţi cu 2.200 de locuitori.
Evenimentul Ora Pământului a fost organizat, pentru prima dată, în 31 martie 2007, în Sydney, Australia, iar în România Earth Hour se sărbătoreşte din anul 2009. De la un început relativ timid de 9 oraşe la prima ediţie, Earth Hour a devenit o întrecere anuală în iniţiative pozitive, o dată importantă în calendarul primăriilor, un gest simbolic replicat în casele oamenilor din întreaga ţară şi un eveniment popular în viaţa comunităţilor (de) mici şi mari.