"Meci" Rădulescu - Marin la o gală de caritate

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gabi Szabo a dat 20.000 euro pe un tricou al Nadiei

Duelul dintre Andreea Marin şi Mihaela Rădulescu continuă. Chiar dacă în surdină şi cu lovituri sub centură.
Ultima "rundă" a acestei lupte între cele două personalităţi ale lumii publice a avut-o ca eroină principală pe vedeta "Surprizelor" şi, ca subiect al informaţiilor ajunse la presă, dineul caritabil organizat, miercuri seara la Palatul Parlamentului, de Grupul la Nivel Înalt şi care s-a înscris în acţiunea "România pentru copiii Europei". Organizatorii au decis ca gazda evenimentului special desfăşurat în Sala Unirii să fie Mihaela Rădulescu, iar teledonul care a avut loc aseară în sediul Televiziunii române să fie prezentat, fireşte, de o vedetă a acestui post. În cazul de faţă, Andreea Marin. Din păcate, bunele intenţii ale celor care s-au gândit la copiii defavorizaţi de soartă erau pe cale să se ducă pe apa sâmbetei din motive de orgolii prost înţelese. Nu se ştie cum, dar nici nu este greu de dedus, la presă au ajuns informaţii că singura vedetă implicată în acţiune este... Andreea Marin. Care va prezenta şi spectacolul de la dineu, şi teledonul de a doua zi... Numele Mihaelei Rădulescu nu exista decât în desfăşurătorul de pe biroul organizatorilor. Scânteia care ar fi putut distruge o acţiune umanitară nu s-a aprins însă pentru că vedeta "Duminicii în familie", călită în timp de asemenea poveşti de culise, a dovedit că nu are vanităţi şi ambiţii deşarte, că maternitatea i-a adus un plus de înţelepciune şi de graţie în fentarea celor ingraţi. Aşa că, radioasă şi fără urmă de supărare, Mihaela a "condus" o seară întreagă cu eleganţă, numai în limba engleză şi, după cum chiar organizatorii au mărturisit, ei i se datorează performanţa de a se strânge la licitaţie suma de 170.000 de euro. şi soţul Mihaelei, omul de afaceri Elan Schwartzenberg, a scos din buzunar 12.000 de euro pentru un ceas Laureus. Cele două ceasuri unicat scoase la licitaţie, endorsate cu semnătura Nadiei Comăneci, a lui Edwin Moses, Michael Jordan şi John McEnroe, se găsesc numai în Statele Unite ale Americii. Printre cei 350 de invitaţi pe care vedeta Antenei 1 i-a convins timp de trei ore, cât a durat dineul şi spectacolul aferent, să fie generoşi, s-au numărat premierul Călin Popescu Tăriceanu cu soţia, familia Videanu şi Ion ţiriac. Acesta din urmă s-a numărat printre cei care au cumpărat unul dintre cele şase exemplare cu autograf din cel mai recent volum al seriei "Harry Potter", celebra autoare J.K Rowling aflându-se şi ea, miercuri seara, la Palatul Parlamentului. Alături de omul de afaceri au mai plătit între 5.000 şi 18.000 de euro pentru un asemenea volum, Mioriţa Videanu, soţia primarului general, iar sora lui Ion ţiriac, Rodica ţiriac, a plătit suma de 21.000 euro pentru uniforma delegaţiei de tenis a ţării noastre la Cupa Davis din 1972, dar mai ales pentru sacoul purtat de fratele ei...
Printre invitaţii de onoare ai serii s-au numărat sportivii Nadia Comăneci, Leonard Doroftei, Elisabeta Lipă şi Gabi Szabo, care a plătit 20.000 de euro pentru a avea acasă un tricou al Nadiei. Nici celebra scriitoare multimilionară care l-a creat pe Harry Potter nu a uitat că participă la o acţiune caritabilă, aşa că a considerat interesant tricoul fostului internaţional brazilian, Claudio Taffarel. şi l-a achiziţionat contra sumei de 8.500 de euro Pata de culoare a serii a fost celebra Rona Hartner, care a ţinut neapărat să cânte pe scenă alături de Horia Brenciu. Mihaela a încheiat cu aceeaşi eleganţă o seară care ar fi putut fi neagră pentru organizatori dacă ea ar fi acţionat sub impulsul unor orgolii inflamate...

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite