Masaj cu efect de lifting facial
0
Prin masaj, pielea îşi recapătă elasticitatea.În acelaşi timp, dispare încordarea şi se îmbunătăţeşte starea de spirit Putem amâna intervenţia chirurgicală pentru
Prin masaj, pielea îşi recapătă elasticitatea.În acelaşi timp, dispare încordarea şi se îmbunătăţeşte starea de spirit
Putem amâna intervenţia chirurgicală pentru reîntinerirea facială dacă includem în programul nostru cotidian şedinţele sistematice de masaj.
Tehnicile de bază ale tratamentelor de reîntinerire facială au fost însuşite din învăţătura ayurveda (în traducere - ştiinţa vieţii). Acest sistem de îngrijire a sănătăţii, perfecţionat de-a lungul a patru mii de ani, este unul dintre primele terapii holistice, care se ocupă de sănătatea individului la cele trei niveluri - fizic, emoţional şi spiritual.
Ayurveda consideră că masajul este esenţial pentru sănătate şi frumuseţe. De aceea recomandă tuturor să-l includă ca o preocupare necesară în programul cotidian. Aşa cum ne hrănim şi ne odihnim, tot aşa trebuie să facem, zilnic, masaj.
Pentru că masajul ajută sistemul imunitar şi poate atenua o serie de afecţiuni. În India, copiilor li se face masaj chiar de când s-au născut.
Pielea îmbătrâneşte constant
În tinereţe, fibrele de colagen şi elastină se remarcă prin gradul sporit de rezistenţă şi flexibilitate. Pe măsură ce trece timpul, aceste atuuri scad, treptat. Altă cauză a îmbătrânirii pielii feţei se datorează unei substanţe de bază de tipul gelatinei care devine rigidă.
Treptat îşi fac apariţia şi alte efecte: pielea se deshidratează, iar celulele moarte nu mai sunt înlocuite ritmic, după ce au fost îndepărtate. Prin masaj, pielea îşi recapătă elasticitatea. În acelaşi timp dispare încordarea, iar starea de spirit se îmbunătăţeşte vizibil.
Exerciţii de masaj
În cartea intitulată "Lifting facial prin masaj indian", soţii Kundan şi Narenda Mehta, terapeuţi în domeniu, care-şi desfăşoară activitatea într-un centru londonez de sănătate şi frumuseţe, au dezvoltat o metodă de întinerire a pielii şi de îndepărtare a ridurilor.
Programul de masaj cuprinde grupe de exerciţii individuale, dar şi un tratament executat de un specialist. Exerciţiile de lifting reuşesc să opună destul de multă rezistenţă schimbărilor la nivelul tegumentului şi să menţină mai multă vreme supleţea fibrelor componente.
Iată câteva exerciţii din programul de relaxare prin care înlăturăm încordarea.
1. Vom strânge faţa, ca şi cum am dezaproba ceva timp de cinci secunde, apoi ne relaxăm, lăsând pielea să revină la normal, alte cinci secunde. Exerciţiul se repetă de cinci ori.
2. Punem mâinile pe părţile laterale ale capului, la colţul sprâncenelor; cu degetele arătător facem mişcări circulare, stimulând muşchii temporali, situaţi pe lateralele capului.
3. Respirăm adânc, zâmbim cu gura relaxată, ca atunci când aflăm o veste minunată. Acest exerciţiu elimină încordarea profundă şi induce o stare de calm şi mulţumire sufletească.
4. Plimbăm palmele pe obraz, încercând să îndepărtăm orice urmă de încordare prin mişcări circulare cu vârful degetelor.
5. La finalul acestei grupe de exerciţii, ne odihnim palmele cu blândeţe pe faţă pentru a ne încărca cu energie calorică.
Alături de exerciţiile de masaj, o dietă echilibrată hrăneşte epiderma cu substanţele nutritive esenţiale, capabile să contribuie la producerea de noi fibre.