Mai multe meserii așteaptă să fie acreditate. Numerologul, printre ele

0
Publicat:

Ministerul Muncii a pus în dezbatere publică un proiect de act normativ cu noi meserii care ar urma să fie introduse în nomenclator. Printre ele se numără și numerologul.

Tehnicianul de imprimare 3D, o meserie nou propusă Foto: Arhivă
Tehnicianul de imprimare 3D, o meserie nou propusă Foto: Arhivă

Printre acestea se află cele de broker de servicii pentru afaceri, tehnician de imprimare 3D, consilier de cuplu, inginer în domeniul securității TIC, lucrător hotelier, instructor dresaj câini ghizi, tehnician de instalare și de mentenanță turbine eoliene. În total, 13 poziții, printre care figurează și cea de numerolog.

Numerologia este o pseudoștiință înrudită cu astrologia, cei care o practică, dar nu doar ei, fiind convinși că viața le este influențată de cifre. Acum, cei care practică numerologia se recomandă ca fiind consilieri de dezvoltare personală sau astrologi, aceștia din urmă figurând deja în clasificarea ocupațiilor din România, la Grupa lucrătorilor în domeniul serviciilor.

Prețurile pentru o ședință de numerologie pleacă de la 150 de lei pe oră, dar sunt și persoane care dau și 1.000 de lei pentru mai multe ședințe, potrivit ProTv. Cei care o practică spun că cererea pentru astfel de servicii a tot crescut în ultimii ani.

Cum ajunge o meserie în nomenclator

Pentru ca o meserie să fie introdusă în nomenclator, trebuie ca angajatorii de stat sau privați să le propună și să le argumenteze cu documente depuse la Ministerul Muncii. Unele sunt acceptate, în timp ce altele sunt respinse, în funcție de condițiile îndeplinite. Una dintre ele este absolvirea unui curs de calificare acreditat. „Sunt o droaie de televiziuni care promovează numerologia. Din punctul meu de vedere și probabil al majorității oamenilor, numerologia este o pseudoștiință. Iar cei care o practică sunt un fel de ghicitori care promovează niște povești care aparent au substrat matematic, dar, de fapt, nu au. Acum, povestea e următoarea cu nomenclatorul acesta de meserii și ocupații. Dacă nu este interzisă o anumită activitate, ea se desfășoară. Deci, dacă nu e interzis să practici numerologia, există oameni care o practică. Și acești oameni trebuie să spună cu ce se ocupă ca să plătească impozit. Printre altele”, explică sociologul Mircea Kivu.

Acesta a povestit experiența sa în procesul de acreditare a meseriei de operator de sondaj: „Eram președintele Asociației institutelor de sondaj – o asociație profesională – și am vrut să acredităm meseria de operator de sondaj. Care nu exista. Și atunci, am apelat la un specialist de Resurse Umane care a făcut un referat prin care a arătat că există niște oameni care fac această activitate, au spus în ce constă activitatea, cum se califică, ce trebuie să știe să facă un om și am obţinut ca în nomenclator să apară și această meserie de operator de sondaj. Ca noi să avem ce să scriem în contractul de muncă atunci când îl plătim”. Actele au fost depuse apoi la Ministerul Muncii, mai spune Mircea Kivu.

Printre meseriile introduse în nomenclator în ultimii ani se numără cele de bioenergetician, instructor de ergoterapie și terapeut în terapii complementare.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite