Lumea crestina si musulmana condamna la unison uciderea de copii la Beslan
Comunitatea internationala condamna, la unison, actul terorist din Osetia de Nord, pe care o califica drept o "barbarie", si face apel la mobilizarea comunitatii internationale impotriva teroristilor.
Comunitatea internationala condamna, la unison, actul terorist din Osetia de Nord, pe care o califica drept o "barbarie", si face apel la mobilizarea comunitatii internationale impotriva teroristilor. WASHINGTON: Luarea de ostatici este un act barbar de terorism si o tragedie a carei responsabilitate revine clar teroristilor. Nici o cauza nu poate justifica asemenea acte de terorism. Statele Unite sunt in doliu, impreuna cu Rusia, in aceasta zi tragica, se arata in mesajul dat publicitatii de Departamentul de Stat de la Washington. "Ziua de ieri vine sa ne reaminteasca intr-un mod dureros natura teroristilor cu care avem de-a face (...) De aceea, Rusia trebuie sa dea dovada de hotarare si sa nu cedeze niciodata in fata teroristilor", a afirmat presedintele George W. Bush. LONDRA: Premierul Tony Blair a declarat ca ii este greu "sa-si exprime repulsia fata de barbaria teroristilor gata sa supuna copii si familii ale acestora unor asemenea suferinte". PARIS: Presedintele Jacques Chirac a exprimat solidaritatea tarii sale cu poporul rus, dand asigurari ca "echipe franceze sunt gata sa raspunda oricarei cereri de asistenta in materie de ajutor medical". BERLIN: "Cred ca nu se poate si nu trebuie sa se negocieze cu teroristii care au deschis focul asupra copiilor cuprinsi de panica", a declarat cancelarul Gerhard Schroeder. ROMA: "Informatiile despre victime, printre care multi copii, barbaria oarba a terorismului imi provoaca teama si durere, dar si usurare pentru ostaticii eliberati gratie actiunii fortelor ruse. in fata terorismului care neaga valorile umanitatii comune tuturor civilizatiilor lumii, comunitatea internationala trebuie sa se uneasca", a declarat premierul Silvio Berlusconi. VATICAN: Papa Ioan Paul al II-lea a condamnat ferm luarea de ostatici, calificand atacul de la scoala din Beslan drept o "agresiune josnica impotriva unor copii fara aparare si a familiilor lor". "inca o data, Suveranul Pontif condamna orice forma de terorism si doreste sa se puna capat oricarei forme de ura si violenta", se arata intr-o telegrama transmisa de Sfantul Scaun autoritatilor de la Moscova. BRUXELLES: Masacrarea unor persoane nevinovate este un rau, un act demn de dispret si barbar, iar faptul ca mai multi dintre ei par sa fi ucis cu sange rece copii este pur si simplu oribil, a declarat presedintele Comisiei Europene, Romano Prodi. NATO, prin secretarul sau general, Jaap de Hoop Scheffer, a condamnat "toate actele de terorism" si si-a luat angajamentul de "a continua colaborarea cu Rusia pentru a contracara aceasta amenintare". DAMASC: Poporul sirian si guvernul sau condamna in termeni duri aceasta actiune terorista lasa, care a vizat copii, si isi exprima sprijinul fata de Rusia, in aceasta grea incercare, a comunicat ieri oficial Siria. ALGER: Algeria condamna orice act criminal, in special actul terorist din Rusia, in care au fost omorati multi ostatici. Este o actiune josnica, pe care noi o condamnam", a afirmat ministrul algerian al Afacerilor Externe, Abdelaziz Belkhadem. ANKARA: Presa din Turcia este "oripilata" de "carnagiul care a avut loc in timpul deznodamantului luarii de ostatici din scoala de la Beslan", condamnand uciderea de copii de catre teroristi. Ziarul liberal "Milliyet" deplange acest carnagiu criticand totodata amatorismul fortelor ruse, incapabile sa intervina pentru a pune capat unei astfel de luari de ostatici. "Aceasta nu a fost o operatiune (antiterorista), ci un duel cu membrii comandoului care a luat ostatici".




















































