LIVE TEXT Călin Georgescu a venit în cârje la protestul din București. „Vă promit solemn că va fi un popor de oameni liberi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Călin Georgescu a ajuns la protestul din Piața Constituției în cârje, precizând că a avut „o intervenție la genunchi”. Cu această ocazie, acesta a semnat și lista pentru sustinerea candidaturii sale la prezidentiale.

Călin Georgescu a venit în cârje la protest FOto: Inquam Photos/Octav Ganea
Călin Georgescu a venit în cârje la protest FOto: Inquam Photos/Octav Ganea

UPDATE 20:10 În urma manifestările organizate în Piața Constituției și Piața Victoriei au fost întocmite de jandarmi trei acte de sesizare a organelor de urmărire penală.

În urma încălcării prevederilor legale în vigoare, jandarmii au întocmit trei acte de sesizare a organelor de urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 193 și art. 372 din Codul Penal al României (lovirea sau alte violențe și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase)”, a transmis Jandarmeria Capitalei.

De asemenea, au fost aplicate șase sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.100 de lei.

Dintre acestea, menționăm o sancțiune contravențională, în valoare de 2.000 de lei, aplicată pentru instigarea prin orice mijloace, inițierea sau recurgerea la acțiuni violente sau alte manifestări, cu intenția de zădărnicire ori tulburare, în orice mod, a adunărilor publice, în conformitate cu prevederile art. 26, lit. e) din Legea nr. 60 din 1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice (republicată) cu modificările și completările ulterioare”, a mai atransmis Jandarmeria.

În continuare, se fac verificări pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare.

UPDATE 17:30 Două persoane au fost duse la secţia de poliție după şicanarea unui reporter de televiziune, în timpul desfăşurării adunării publice din Piaţa Constituţiei.

Pe timpul desfăşurării adunării publice, în jurul orei 13:15, un grup de persoane s-a îndreptat spre zona în care se desfăşura transmisiunea în direct a unui post de televiziune, şicanând reporterul, cu scopul de a-şi exprima nemulţumirile faţă de modul în care trustul prezintă opiniei publice anumite informaţii (au folosit vuvuzele aproape de urechea reporterului şi au adresat expresii jignitoare). Astfel, jandarmii au identificat două persoane implicate, context în care au fost conduse la secţia de poliţie şi au fost întocmite actele necesare stabilirii situaţiei de fapt”, a informat într-un comunicat Jandarmeria Capitalei.

UPDATE 14:30 La un post de televiziune au fost făcute afirmații conform cărora Jandarmeria Română a furnizat cifre referitoare la numărul de participanți la adunarea publică de sâmbătă, din Piața Constituției. 

Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București a dezmințit aceste informații.

Dezmințim categoric aceste informații și precizăm faptul că Jandarmeria Română nu efectuează estimări cu caracter public privind numărul participanților la mitinguri, proteste sau alte adunări publice. Jandarmeria realizează doar estimări și evaluări operative, exclusiv pentru adaptarea capacității de răspuns într-un mod flexibil și adecvat situației operative din teren, având ca scop menținerea ordinii publice și protejarea participanților. Subliniem că orice estimare de uz intern, dacă ar deveni publică, ar putea fi speculată sau reinterpretată în mod eronat, creând percepția că Jandarmeria favorizează sau dezavantajează una dintre părțile implicate”, a transmis Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București.

UPDATE 13:30 Protestatarii cer „Turul 2 înapoi” și strigă „Jos Guvernul” sau „Să plece hoții, să vină patrioții!” în timp ce se deplasează către Piața Victoriei.

UPDATE 13:15 Oamenii strânși în Piața Constituției au pornit în marș către Piața Victoriei. Mii de oameni sunt așteptați să ajungă în fața Guvernului, pentru a continua protestul. Se strigă „Libertate”, „Jos Guvernul” și se cere „reluarea turului 2 al alegerilor prezidențiale”.

AUR a strâns peste 200.000 de semnături pentru candidatura lui Călin Georgescu la prezidențiale. 

UPDATE 12:15 Jandarmii au depistat o persoană care avea asupra sa un spray iritant-lacrimogen în timpul manifestării din Piața Constituției

Pe timpul afluirii participanților la adunarea publică din Piața Constituției, în jurul orei 11:30, jandarmii au depistat o persoană care avea asupra sa un spray iritant-lacrimogen, în cauză fiind întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 372 din Codul Penal al României. (Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase)”, a transmis Jandarmeria Română.

Jandarmii controlează bagajele participanților la adunare.

În acest context, subliniem faptul că măsurile de control al bagajelor adoptate de jandarmi sunt legale și oportune, având exclusiv scopul de a preveni introducerea în rândul manifestanților a unor obiecte/ substanțe interzise sau periculoase ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a adunării publice. Reiterăm apelul nostru către participanți de a respecta legea, de a coopera cu forțele de ordine şi de a manifesta responsabilitate, astfel încât protestul să se desfăşoare într-un climat de siguranță pentru toți”, se mai arată în comunicatul emid de Jandarmeria Română.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Agenții de pază ai lui Călin Georgescu au format un cordon în jurul său, iar candidatul la algerile prezidențiale din luna mai s-a deplasat, sâmbătă dimineața, în cârje prin mulțime. 

Mai multe persoane s-au strâns în Piata Constituției, din București, pentru a cere turul 2 înapoi, dar și pentru a strânge semnături necesare lui Călin Georgescu pentru a candida la viitoarele alegeri prezidențiale. 

Vă promit solemn că va fi un popor de oameni liberi!", le-a transmis Georgescu românilor veniți în fața Parlamentului, relatează Realitatea Plus.

Sâmbătă dimineața, în Capitală, au loc proteste față de decizia Curții Constituționale de a anula alegerile din decembrie 2024. Călin Georgescu a cerut oamenilor să participe în număr cât mai mare şi să contribuie la strângerea de semnături pentru susţinerea candidaturii la alegerile prezidenţiale din luna mai.

Se scandează „Georgescu, preşedinte!”, „Turul doi înapoi”, dar şi numele lui Călin Georgescu.

La acţiune participă şi membri şi simpatizanţi AUR.

Jandarmeria a anunțat că a luat măsuri sporite de securitate, după ce la protestul de vineri, un bărbat cu un cuțit la el a fost reținut, iar la manifestațiile anterioare au avut loc confruntări violente cu forțele de ordine. 

Jandarmeria monitorizează acţiunea şi precizează că legitimează persoanele care au asupra lor bagaje voluminoase, „în scopul prevenirii introducerii în rândul manifestanţilor a unor obiecte/ substanţe interzise sau periculoase ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a adunării publice”.

Subliniem faptul că aplicarea măsurilor legale nu reprezintă o formă de intimidare sau de constrângere pentru nicio persoană care respectă legea. Reamintim faptul că la proteste similare au fost identificate persoane care au avut asupra lor cuţite, bricege, materiale pirotehnice şi substanţe interzise de lege la astfel de activităţi”, a transmis Jandarmeria Bucureşti.

Adunarea publică din Piaţa Constituţiei este autorizată.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite