Liderul juntei birmane l-a primit pe emisarul ONU
Numărul unu al juntei aflate la putere în Myanmar, generalissimul Than Shwe, l-a primit azi în noua capitală a ţării Naypyidaw pe emisarul special al ONU Ibrahim Gambari, au anunţat surse
Numărul unu al juntei aflate la putere în Myanmar, generalissimul Than Shwe, l-a primit azi în noua capitală a ţării Naypyidaw pe emisarul special al ONU Ibrahim Gambari, au anunţat surse diplomatice locale, citate de AFP, EFE şi AP.
Mandatat de ONU să efectueze deplasarea în Myanmar după reprimarea manifestanţilor pro-democraţie la Yangon (ex-Rangoon), Gambari s-a întâlnit cu generalissimul Than Swe în încercarea de a ajuta la rezolvarea crizei politice pe care o traversează ţara asiatică.
Deocamdată, nu există detalii privind conţinutul discuţiilor.
Pe teren, situaţia era relativ calmă la Yangon, după reprimarea protestelor de masă, săptămâna trecută.
Grupări disidente afirmă că peste 200 de persoane, între care un cameraman japonez, au fost ucise şi aproximativ 6.000 arestate, în timp ce regimul militar reclamă moartea a doar zece persoane, notează AP.
Oficiali birmanezi acuză ''elemente străine de provocarea unor derapaje în cadrul procesului democratic al ţării, cu scopul de a beneficia de haosul produs'' în Myanmar, a declarat pentru AP un diplomat birmanez. Acesta a subliniat că ''destinul fiecărei ţări poate fi stabilit doar de propriul guvern şi popor, neputând fi impus din afară''.
Fost ministru de externe, nigerianul Gambari se află de sâmbătă în Myanmar, iar duminică a discutat cu militanta pentru democraţie Aung San Suu Kyi (62 de ani, laureată a Premiului Nobel pentru Pace), aflată în arest la domiciliu din 2003.
Oficialul internaţional va părăsi azi Myanmarul.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american Tom Casey a afirmat că Statele Unite ale Americii vor ca diplomatul nigerian să transmită un mesaj clar al comunităţii internaţionale ''privind necesitatea ca liderii birmanezi să se angajeze într-un dialog politic serios cu toate părţile implicate'' în criza din Myanmar.
Junta conduce Myanmar din 1962, actualul regim fiind la putere din 1988, după ce a înecat în sânge o mişcare democratică, provocând moartea a cel puţin 3.000 de persoane, conform unor estimări neoficiale.
Junta a refuzat să predea puterea după ce alegerile legislative din 1990 au dat câştig de cauză partidului lui Suu Kyi.





















































