Lider al minerilor, blocat în subteran
0Preşedintele Sindicatului Mina Vulcan, Daniel Parâia, s-a blocat, ieri, în subteranul exploatării minere, nemulţumit de faptul că cei din conducerea minei l-a retrogradat din funcţia de inginer
Preşedintele Sindicatului Mina Vulcan, Daniel Parâia, s-a blocat, ieri, în subteranul exploatării minere, nemulţumit de faptul că cei din conducerea minei l-a retrogradat din funcţia de inginer la cea de simplu miner. Ortacul a stat mai multe ore blocat în subteran, iar în jurul orei 11.00 a fost convins de un reprezentant al exploatării să renunţe la protest. Conducerea Minei Vulcan a încercat să ascundă protestul şi a dat dispoziţie paznicilor unităţii să interzică ziariştilor să fotografieze mina. Conducerea Minei Vulcan nu a vrut să-şi spună punctul de vedere cu privire la incident. (Maximilian Gânju)























































