Liberalii să înveţe din lecţia istoriei

În contrast cu declaraţiile unor lideri şi cu evoluţiile din ultima vreme, coagularea dreptei politice româneşti constituie o problemă stringentă, un obiectiv politic absolut necesar de

În contrast cu declaraţiile unor lideri şi cu evoluţiile din ultima vreme, coagularea dreptei politice româneşti constituie o problemă stringentă, un obiectiv politic absolut necesar de realizat, o temă prioritară privind nu trecutul, ci viitorul. PNL spune că fuziunea nu trebuie realizată, deoarece s-ar ajunge, în fapt, la dispariţia PNL şi a doctrinei liberale, la înlocuirea lor cu un partid provenit din FSN.
De partea cealaltă, PD, deşi îşi afirma voinţa politică fermă de a crea un mare partid de centru-dreapta, nu a propus un model de partid acceptabil pentru liberali, motivând că "un partid mare nu se poate lăsa înghiţit de unul mai mic". În mod precipitat, s-a ajuns astfel la blocarea procesului de fuziune a celor două partide, urmată de o explicare confuză a lui. În ce priveşte poziţionarea conducerii PNL, se ignora faptul că mandatul majorităţii filialelor PNL era pentru unificare, adevărat condiţionată de păstrarea denumirii şi doctrinei partidului şi afilierii sale la Internaţionala Liberală.
În acest context, a rămas deschisă şi necesară discuţia dacă unificarea PNL-PD, în viziunea şi condiţiile propuse de filialele liberale, este un obiectiv politic nerealizabil sau, dimpotrivă, ea este realizabilă întrucât respectarea acestor condiţii răspunde intereselor ambelor partide, intereselor ţării, ale integrării ei în UE.
În acest spaţiu restrâns, voi invoca doar câteva argumente pentru a doua alternativă. România are nevoie de partide puternice, sănătoase, singurele capabile să convingă electoratul şi să producă acea elită politică care să ne reprezinte şi să conducă ţara ţinând seama de interesul naţional şi de tendinţele viitorului. Condiţiile pe care filialele le-au impus pentru unificare prilejuiesc şi ele observaţia că nu ne este permis nouă, românilor care am trăit cumplita experienţă comunistă, de a nu fi învăţat lecţia de a nu ne mai desfiinţa propriile partide istorice pentru a întemeia alte partide care, racordate la curente politice externe, întorc spatele propriei istorii, receptând doar ce vine din afară, fiind lipsite de identitatea naţională. Membrii PD, compatrioţii noştri, nu ne pot pretinde nouă, liberalilor, să edificăm împreună un mare partid în discontinuitate cu istoria şi moştenirea doctrinară şi democratică a PNL. Acela care nu respectă trecutul nu poate avea nici viitor.
Membrii PNL trebuie, la rândul lor, să înţeleagă că, dacă, prin el însuşi, partidul nu a reuşit în cei 16 ani de la Revoluţie să devină un mare partid, este evident că numai prin unirea sa cu o nouă forţă politică (PD), conştientă şi ea de necesitatea unei drepte politice puternice, îşi poate redobândi statura politică antebelică.
Este oare în interesul PNL ca acest mare partid de dreapta să se construiască în afara PNL?Dimpotrivă, PNL, prin natura sa liberală, ar trebui să fie partidul cel mai deschis acestei evoluţii istorice, punându-se în fruntea realizării lui. Cât priveşte varianta formării unui mare partid din fracţiuni de stânga devenite de dreapta doar prin afiliere internaţională, nu va fi soluţia pentru România, ci o "formă fără fond", incapabil a rezolva problemele ţării.

Avocat ştefan Popa, membru fondator al Filialei PNL Arad