Legea dosirii averilor

Legea dosirii averilor. Asa ar trebui sa se numeasca proiectul pe care il ajusteaza senatorii din Comisia juridica, la inspiratele indicatii ale guvernului, deconspirate de secretarul sau general, cu

Legea dosirii averilor. Asa ar trebui sa se numeasca proiectul pe care il ajusteaza senatorii din Comisia juridica, la inspiratele indicatii ale guvernului, deconspirate de secretarul sau general, cu porecla ce trimite spre averile ilicite. Fiindca legiuitorii nu fac altceva decat sa inchida in seif declaratiile de avere ale demnitarilor si sa pastreze cifrul tot la ei. Solutia bulgareasca - declaratiile, depuse la presedintele Curtii de Conturi, iar accesul la acestea, limitat la reprezentantii anumitor institutii ale statului si la directorii de presa - guvernantii au descoperit-o peste vara si si-au insusit-o cu entuziasm. Acum, ei incearca sa o vanda publicului drept reglementarea ideala pentru situatia din Romania si justifica respingerea altor solutii prin spaima de hoti. Pana la deznodamantul bulgar, Legea declararii averilor are o istorie lunga si interesanta, care arata in detaliu cum falimenteaza modelele occidentale in mazga autohtona. In legislatura trecuta, cand PSD se numea PDSR si se afla in opozitie, doi cunoscuti senatori, Ion Iliescu si Rodica Stanoiu, au elaborat si depus o initiativa legislativa care spunea ca demnitarii sunt obligati sa-si declare averile, iar acestea vor fi facute publice in Monitorul Oficial. Era o propunere revolutionara, prezenta maximum de transparenta, iar initiatorii o sustineau cu tarie, ca pe un instrument eficient de decapitare a coruptiei. Puterea de atunci, ai carei baroni abia prinsesera cheag, nu era deloc interesata sa promoveze un proiect popular al Opozitiei si, asa cum s-a dovedit repede, nici PDSR nu era foarte dornic sa duca lucrurile la bun sfarsit. Declaratiile de avere ale senatorilor, deputatilor si ministrilor au ramas in continuare sigilate in plic, unii dintre acestia uitand, pur si simplu, in actualul mandat, sa le reinnoiasca. Cand PSD a revenit la guvernare si a inceput sa cocheteze cu reformele, presa si-a adus aminte de initiativa iliesciana, o adevarata piatra de incercare pentru bunele intentii pesediste. A aflat ca aceasta zacea la Senat, iar Comisia juridica nu o putea dezbate fara punctul de vedere al guvernului, care intarzia sa apara. Acuzat ca blocheaza proiectul, Executivul s-a dezmeticit si i-a dat, in cele din urma, binecuvantarea. De aici, situatia s-a complicat si mai mult. Comisia senatoriala, condusa si dominata de PSD, a tergiversat discutiile. Motivul oficial: nu se putea apuca de proiect, inainte de a sti cum este reglementata problema in alte tari, mai ales in cele occidentale, fiindca, nu-i asa, vrem sa intram in NATO si UE! Dupa vreo doua luni de studiu, s-a aratat excedata: prea multa documentatie si nu toata in limbi de circulatie internationala. Ii mai trebuie timp. A luat vacanta si s-a intors experta in bulgara. Modele de transparenta occidentale au fost respinse fara explicatii, doar minciunile guvernantilor fiind, in continuare, transparente. Pe pesedisti, nu i-a multumit probabil legislatia din SUA. Mult prea complicate declaratiile de avere, unde, pe langa bunurile si veniturile proprii, trebuie specificate si cele ale rudelor de gradul unu, precum si datoriile personale, donatiile primite sau facute ori cadourile mai mari de 200 de dolari. Si toata lista de marturisiri fiind publica, accesibila oricui. Nici Codul de conduita al parlamentarilor britanici nu i-a incantat. Daca l-ar urma, ar trebui sa scrie in Registrul de interese, publicat dupa completare, si pe banii cui si-au facut vacanta in strainatate si ce cadouri au primit sotiile. Cat priveste democratia suedeza, ea trebuie sa le fi parut de-a dreptul revoltatoare. Aici, fiscul publica anual, fara sa se sinchiseasca de rangul lor, averile tuturor cetatenilor suedezi si cine are chef n-are decat sa le consulte. Modelul bulgar, in schimb, atat de aproape de noi, in Balcani, le-a devenit imediat drag si l-au adoptat. Declaratiile de avere stau in grija presedintelui Curtii de Conturi, un inalt functionar supus capriciilor politice si, in consecinta, inofensiv. Iar daca presa incearca sa-si bage nasul, atunci directorii de ziare - singurii abilitati sa actioneze - trebuie sa-si dedice ani buni de viata cercetarii cohortei de demnitari, declaratiile de avere iesind din seif una cate una si numai dupa aprobarea cererilor. Prin urmare, averile raman confidentiale, cu aerul ca se afla la vedere. De ce vor demnitarii sa-si doseasca averile? Nu de frica hotilor, argument ridicol al senatorilor-avocati Frunda si Taracila, fiindca hotii nu au nevoie sa consulte registre ca sa dea lovitura. De teama alegatorilor. Gandul ca acestia ar putea sa le cunoasca situatia exacta a contului bancar in momentul unui patetic discurs despre saracie le creeaza o senzatie de disconfort electoral. Ideea ca ar putea fi intrebati cum au devenit miliardari din salarii de bugetari ii oripileaza. Posibilitatea de a li se controla afacerile ii infurie. Demnitarul roman este mai presus de toate astea. Occidentul este o destinatie de vacanta si transparenta, o notiune pentru prosti.