La morga Spitalului Judetean Brasov - alba-neagra cu mortii
0Angajatii de la morga Spitalului Judetean Brasov au inventat o noua "distractie": alba-neagra cu mortii! De ea au avut parte, duminica, doua familii a doi barbati decedati in spital, venite sa ridice
Angajatii de la morga Spitalului Judetean Brasov au inventat o noua "distractie": alba-neagra cu mortii! De ea au avut parte, duminica, doua familii a doi barbati decedati in spital, venite sa ridice trupurile defunctilor. Dupa indeplinirea tuturor formalitatilor, rudele lui Constantin Vajiac, 71 ani, din comuna brasoveana Teliu, au primit sicriul cu trupul acestuia si au plecat cu el pentru indeplinirea celor crestinesti. Stupoare insa cand, odata ajunse acasa, au ridicat capacul: mortul din coparseu nu era batranul Vajiac. Reveniti cu sicriul la spital, oamenii au dat nas in nas cu familia Stratulat, dintr-o comuna argeseana, care nu reusea nicicum sa dea de urma mortului - Guta Stratulat, 53 ani - pe care venise si ea sa-l ia acasa, in locul caruia le fusese "oferit" trupul batranului din Teliu. "O neintelegere regretabila", a fost singura scuza pe care conducerea Spitalului Judetean Brasov a gasit de cuviinta sa o serveasca victimelor sinistrei farse. Plus refuzul tafnos de a sta de vorba cu presa, sub cuvant ca "e un incident nesemnificativ, ce atata tevatura pentru un fleac".























































