La mana Irlandei

Europa sta cu rasuflarea taiata in acest week-end: Berlinul, Parisul, Londra urmaresc cu atentie rezultatul referendumului din Irlanda in privinta Tratatului de la Nisa - tratat ce pune bazele Uniunii

Europa sta cu rasuflarea taiata in acest week-end: Berlinul, Parisul, Londra urmaresc cu atentie rezultatul referendumului din Irlanda in privinta Tratatului de la Nisa - tratat ce pune bazele Uniunii Europene a viitorului cu noi structuri politico-diplomatice, dar si cu mult mai multi membri. In urma cu un an, Irlanda, tara cu trei milioane de locuitori, a respins acest tratat, aducand intr-o situatie limita viitorul UE. Europa de astazi ia deciziile prin consens, iar posibilitatea ca Tratatul convenit la nivel inalt, la Nisa, in decembrie 2000 sa fie respins pur si simplu nu a fost prevazuta. Practic, nu se stie ce se va intampla daca Irlanda va spune din nou nu. Aceasta tara cu trei milioane de locuitori a beneficiat din momentul intrarii sale in Uniune de fonduri nerambursabile de zeci de miliarde de dolari, care au adus-o la un nivel de dezvoltare comparabil cu al restului Europei. Acum, irlandezii se gandesc ca fondurile pe care le primeau de la Bruxelles vor fi directionate catre saracii Europei de Est si, ca urmare, sunt pe cale sa spuna nu extinderii. Procesul de formare al unei Europe unite a fost extraordinar de rapid dupa prabusirea comunismului. Spatiul Schengen sau moneda unica europeana pareau cu numai cateva decenii in urma de domeniul fantasticului. Uniunea Europeana s-a extins continuu de-a lungul timpului. Cele mai dezvoltate state, intre care pe primul loc s-a aflat Germania, au sprijinit cu fonduri nerambursabile statele mai sarace nou admise in Uniune. Asa a fost cazul Irlandei, dar si al Greciei, Spaniei sau Portugaliei, care au primit decenii de-a randul, din bugetul comunitar, asa-numitele fonduri structurale - credite nerambursabile pentru dezvoltare. Practic, la fel cum Bucurestiul sustine economic judete sarace precum Vasluiul sau Botosaniul, la fel Bruxelles-ul subventioneaza in vederea dezvoltarii state sau regiuni aflate sub media de dezvoltare a Europei. In 2004 s-a prevazut ca zece state sa intre in Uniunea Europeana. Probabil ca doua dintre ele, Cipru si Slovenia, vor deveni imediat contributori la bugetul Uniunii, asa cum fac, de exemplu, Timisul sau Bihorul la bugetul Romaniei. Ceilalti, intre care Polonia, tara cu 38 de milioane de locuitori, vor primi bani nerambursabili de la Bruxelles, deoarece nivelul lor de dezvoltare este mai scazut decat al saracilor de pana acum din Uniunea Europeana. Irlanda sau Grecia vor pierde banii ce vor fi redirectionati pe estul continentului. Pe termen mediu, largirea pietei europene va avea efecte benefice pentru intreaga Europa. Tari precum Germania sau Marea Britanie inteleg si privesc lucrurile in ansamblu. La coada Uniunii Europene lucrurile nu se vad insa tot atat de limpede. Irlandezul nu vrea sa-i cedeze banii polonezului, la fel cum peste catava vreme nici polonezului nu-i va conveni sa-i dea acesti bani romanului sau bulgarului. Cazul Irlandei din acest week-end ar trebui sa determine Romania sa priveasca cu mai multa atentie catre propria integrare in Europa. Pentru Bucuresti, summit-ul UE din decembrie de la Copenhaga este la fel de important precum cel al NATO din noiembrie de la Praga. Astfel, admiterea celor zece noi candidati in UE va trebui ratificata de parlamentele celor 15 state-membre in prezent. Cum Romania si Bulgaria vor fi invitate mai tarziu, admiterea lor ar trebui ratificata de 25 de state. Cele doua state au impreuna o populatie relativ numeroasa si cel mai scazut nivel de dezvoltare in spatiul european. Deci, fondurile structurale din tari precum Slovacia sau Ungaria vor fi dirijate la un moment dat catre aceste tari. Nu ar fi deci de mirare ca noii membri ai UE sa doreasca sa temporizeze cat mai mult posibil extinderea. Pur si simplu din motive de bani. Aceasta nu este doar o ipoteza. Romania a avut o trista experienta in acest domeniu atunci cand s-a pus problema ridicarii vizelor pentru cetatenii romani. Mai multe tari est-europene care obtinusera anterior acest drept au incercat sa-i convinga pe vest-europeni de permeabilitatea excesiva a granitelor Romaniei pentru a mentine cat mai mult posibil romanii in afara spatiului Schengen. Motivele principale nu au fost politice, ci tot economice. Scapati pe "piata gri" a muncii din Uniunea Europeana, romanii fac o concurenta nemiloasa altor est-europeni deja obisnuiti cu venituri mai mari. Pentru Romania, lupta pentru admiterea in UE va fi nemiloasa. Daca in cazul NATO Polonia sau Ungaria nu au o problema ca Romania va fi invitata - abia ca are cine sa trimita trupe in Afganistan sau Irak - in cazul Uniunii Europene, extinderea rapida a Europei ii afecteaza pe multi pur si simplu la bani. De aceea, la Copenhaga, Romania si Bulgaria ar trebui sa obtina garantia ca un precedent precum cel irlandez nu le va opri admiterea in UE daca vor fi pregatite pentru aceasta. Exista formule diplomatice prin care s-ar putea garanta acest lucru. Lucrul insa cel mai important pe care-l asteapta Romania la Copenhaga ar fi o data-tinta pentru aderare si hotararea ca extinderea UE cu Romania si Bulgaria sa nu mai necesite ratificarea de catre parlamentele celor zece state nou admise. Dar chiar si cu data fixata, Romania trebuie sa lupte singura pentru a ajunge in Europa. Bruxelles-ul nu ne va ajuta mai mult decat o face acum si, de altfel, ar fi nedrept sa se uite vreun moment ajutorul pe care Europa il acorda deja Romaniei: peste 600 de milioane de euro anual pentru dezvoltare, plus cateva miliarde de euro ce sosesc gratie dreptului de libera circulatie acordat romanilor. Din nefericire, cu problemele sale actuale - propria reforma si "digerarea" celor zece nou admisi - in urmatorii 10-15 ani Romania cam incurca Europa si politic, dar mai ales financiar. De aceea, daca vrem sa ajungem mai devreme acolo, acest lucru e posibil in primul rand prin eforturi proprii si, oarecum, impotriva curentului.