Kurzii imigranţi din Germania sunt forţaţi să finanţeze PKK
0Kurzii imigranţi din Germania sunt ameninţaţi şi obligaţi să finanţeze PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan, interzis de lege din 1993), informează agenţia AFP, citată de
Kurzii imigranţi din Germania sunt ameninţaţi şi obligaţi să finanţeze PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan, interzis de lege din 1993), informează agenţia AFP, citată de Rompres.
Kongrea Gel (Congresul poporului kurd - ultimul nume adoptat de PKK în Germania) adună în fiecare an contribuţii mai mult sau mai puţin voluntare de la cei aproximativ 600.000 de kurzi din Turcia care trăiesc în Germania, potrivit Oficiului german pentru protecţia constituţiei (BfV), care se ocupă şi cu supravegherea grupurilor subversive sau extremiste.
"Taxa" percepută de radicalii kurzi poate ajunge la salariul pe o lună, însă contribuţia unor bogaţi oameni de afaceri poate ajunge la câteva mii de euro, potrivit BfV, care estimează sumele astfel adunate la "câteva milioane de euro".
Kurzii stabiliţi de mulţi ani în Germania pot fi presaţi să dea bani dacă mai au rude în sud-estul Anatoliei, iar uneori, dacă refuză finanţarea, li se ard întreprinderile de acolo, susţine Michael Pohly, expert al Institutului pentru istoria şi cultura Orientului Mijlociu din Berlin.
Potrivit BfV, PKK are aproximativ 11.500 de aderenţi în Germania, între care 1.000 numai în Berlin, iar extrema dreaptă naţionalistă (Lupii Cenuşii) are 7.500 de membrii. PKK este considerat de UE şi SUA o organizaţie teroristă, care pare să fi redevenit activă în ultimii doi ani.






















































