Kovesi ia măsuri ca şi dosarul lui Iliescu de la mineriadă să fie terminat curând
0Procurorul general Laura Codruţa Kovesi a anunţat azi, după trimiterea în judecată a ofiţerilor anchetaţi pentru moartea a patru persoane în timpul mineriadei din 1990, că va lua măsuri ca
Procurorul general Laura Codruţa Kovesi a anunţat azi, după trimiterea în judecată a ofiţerilor anchetaţi pentru moartea a patru persoane în timpul mineriadei din 1990, că va lua măsuri ca şi partea disjunsă a dosarului, în care este anchetat Ion Iliescu, să fie soluţionată cât mai repede.
Procurorul general a precizat că va lua toate măsurile necesare ca partea disjunsă a cauzei, care îl priveşte pe fostul preşedinte Ion Iliescu "să fie soluţionată cât mai repede şi probele să fie administrate cu celeritate". "Sunt convinsă că trimiterea în judecată a acestei cauze nu va mai dura 17 ani", a mai adăugat Laura Codruţa Kovesi.
Kovesi a apreciat faptul că procurorii au reuşit să-i trimită în judecată pe militarii din dosarul mineriadei din iunie 1990, însă consideră că ancheta a durat foarte mult. "Este foarte bine că dosarul mineriadei a fost finalizat, dar perioada de 17 ani nu este un termen rezonabil pentru instrumentarea unei cauze indiferent de cât de complexă este aceasta", a spus Kovesi.























































