Korodi: Vom avea o iarnă normală, cu zapadă şi vom scăpa de secetă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Precipitaţiile sub formă de zăpadă vor apărea în România, începând cu luna decembrie, şi se vor menţine până în luna martie a anului viitor, ceea ce face ca deficitul de apă

Precipitaţiile sub formă de zăpadă vor apărea în România, începând cu luna decembrie, şi se vor menţine până în luna martie a anului viitor, ceea ce face ca deficitul de apă înregistrat în acest an să fie tot mai redus şi fenomenul se secetă să dispară, a declarat azi ministrul Attila Korodi.

"Decembrie este luna care va aduce zăpadă în România. Va ninge în mod special în vestul şi sud-vestul ţării. De altfel, în decembrie vom înregistra şi primele temperaturi negative, care sunt oricum peste media acestei luni. Astfel, temperaturi de -2 grade şi 0 grade Celsius vor fi înregistrate în centrul şi în nordul ţării, pentru ca în rest acestea să fie peste media lunii decembrie. Putem spune că precippitaţiile din decembrie sunt deficitare în partea de est a ţării şi normale în vest", a spus Korodi.

În ceea ce priveşte luna iuanuarie, numai în partea de vest a ţării se vor înregistra căderi de zăpadă, unde temperaturile se vor situa între -2 şi 6 grade Celsius.

"Luna februarie este mult mai caldă decât în mod normal, cu temperaturi care pot urca în anumite zone până la şase grade Celsius. Doar în centrul şi nordul ţării va fi ceva mai frig, cu temperaturi între -2 şi 0 grade. De zăpadă, în luna februarie, putem vorbi doar dacă ne referim la partea de nord a României", a precizat ministrul de resort.

Totodată, acesta a explicat că, în luna martie, temperaturile vor fi normale pentru respectiva perioadă a anului, cu până la opt grade Celsius în sud-estul şi vestul ţării. "Vom înregistra în schimb cantităţi excendentare de precipitaţii în nord şi vest, până la 40-60 de litri pe metru pătrat, iar zăpada va rămâne în aceste zone", a mai arătat Korodi.

Potrivit ministrului, odată cu luna aprilie a anului viitor, temperaturile încep să crească, ajungând până la 10-12 grade.

"În concluzie, vom avea o iarnă blândă, dar totuşi mai friguroasă decât iarna trecută. Deficitul de apă va scădea de la lună la lună şi putem spune că în această iarnă vom scăpa de secetă, chiar dacă fenomenul ar putea reveni în zona sud-estică din luna aprilie 2008", a mai menţionat Korodi.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite