KD Life a lansat o poli¡ă de minimum 1.000 de euro
0Compania KD Life a lansat o asigurare de viaţă cu componentă investiţională (unit-linked), care va permite asiguratului să plaseze o parte din valoarea primei de asigurare în trei fonduri de
Compania KD Life a lansat o asigurare de viaţă cu componentă investiţională (unit-linked), care va permite asiguratului să plaseze o parte din valoarea primei de asigurare în trei fonduri de investiţii, în funcţie de profilul de risc.
Poliţa "Durabilis" se adresează persoanelor cu vârste între 16 şi 65 ani (vârsta maximă de 75 de ani la expirarea contractului individual, respectiv de 65 de ani la expirarea contractului pentru două persoane), prima unică minimă fiind de 1.000 euro. Poliţa presupune selectarea unuia sau a mai multor fonduri de investiţii în care vor fi alocaţi banii.
Aceste fonduri vor fi gestionate de grupul financiar sloven KD. Reprezentanţii companiei au apreciat că programul investiţional Clasic va aduce randamente anuale de 6-7%, în timp ce Moderat şi Dinamic vor asigura o rentabilitate a sumelor plasate de 8-9%, respectiv 11-12%.
Investiţiile se vor face şi pe piaţa de capital
Potrivit reprezentanţilor companiei, această poliţă oferă posibilitatea unor venituri în plus prin investirea resurselor pe piaţa de capital.
KD Life România este parte a grupului KD şi a devenit operaţională comercial în prima jumătate a anului 2006. Compania practică asigurări de viaţă şi are un capital social de 17,325 milioane de lei. Pe piaţa românească, KD Group este prezent şi printr-o societate de brokeraj, un administrator de fonduri mutuale, alături de Prima Fond de Pensii, companie autorizată pe piaţa fondurilor de pensii obligatorii administrate privat (Pilonul II). De asemenea, compania a anunţat intrarea în 2008 pe piaţa fondurilor de pensii facultative. (Oana Grecea)
Randamente poliţa Durabilis
Pachetul investiţional Clasic presupune investirea în mare parte în obligaţiuni. Câştigul este moderat, însă şi riscul este redus la minimum. Rentabilitate anuală medie: 6-7%
Asigurarea Unit-Linked Moderată presupune direcţionarea resurselor tale spre fonduri deschise de investiţii cu structură mixtă (atât obligaţiuni, cât şi acţiuni). Rentabilitate anuală medie: 8-9%.
Asigurarea Unit-Linked dinamică plasează banii spre fonduri de investiţii. Acţiunile vor fi diversificate, iar accentul se va pune pe pieţe emergente. Rentabilitate anuală medie: 11-12%.























































