Judeţ cu judeţ: Un argeşean pasionat de maşini a început să recondiţioneze un Chevrolet produs în SUA în 1928
0Două eleve, de 15 şi 18 ani, aflate în stare de ebrietate într-un parc din centrul Ploieştiului, au ajuns la spital după ce trecătorii au sunat la 112. O femeie de 40 de ani din comuna vrânceană Urecheşti a ajuns marţi în comă la Spitalul Judeţean din Focşani după ce a băut un litru de diluant amestecat cu benzină :
ALBA. Un tânăr de 22 de ani din Sebeş a sesizat ieri Colegiul Medicilor. El susţine că medicul de gardă de la Urgenţe, Nicolae Stanciu, a refuzat să-l consulte, spunându-i că are „faţă de drogat". După 24 de ore, tânărul a fost internat la alt spital, cu diagnostic de hepatită.
ARAD. Tribunalul Arad a anulat decizia conducerii Şcolii "Ştefan Cicio Pop" care i-a desfăcut contractul de muncă profesoarei Nuţica Crăciun în 2009, după ce aceasta i-a rupt mâna unei eleve. Conducerea şcolii a făcut recurs la Curtea de Apel Timişoara.
ARGEŞ. Un pasionat de maşini a început să recondiţioneze un Chevrolet produs în SUA în 1928 şi îngropat timp de 45 de ani. Romică Totan vrea să înscrie maşina în Club Retro.
BACĂU. Liliana Petrescu, şefa de la Urgenţe Bacău demisă prin SMS, a fost înlocuită cu Elena Lămăşanu Bilbor, fina ministrului Telecomunicaţiilor, Valerian Vreme. Aceasta a mai condus Urgenţele, dar a fost demisă în 2010 pentru management defectuos.
BIHOR. Mistreţii împuşcaţi la vânătoarea de la Balc, organizată de Ion Ţiriac, au fost donaţi ieri săracilor. O parte din carne a ajuns la centrul de bătrâni de la Ciutelec. 7BISTRIŢA-NĂSĂUD. Cele mai bune sarmale. Alexandra Sângeorzan şi Alexandra Ţîra sunt două dintre câştigătoarele concursului culinar organizat ieri de Grupul Şcolar „Grigore Moisil" din Bistriţa. „Sărbătoarea sarmalelor" este un prilej excelent pentru ca elevii să cunoască mai bine tradiţiile din judeţ.
BOTOŞANI. 188 de elevi excluşi din programul „Bani pentru liceu" pentru absenţe. Bursa lunară de 180 de lei se anulează dacă un elev lipseşte mai mult de 10 ore de la şcoală.
BRAŞOV. Cărbunele folosit pentru încălzire produce aproape un sfert din emisiile de gaze poluante în Braşov, relevă un raport al Agenţiei pentru Managementul Energiei şi Protecţiei Mediului Braşov. Principalele surse de CO2 sunt sectorul energetic şi transporturile.
BRĂILA. Autorităţile locale au sesizat ieri Poliţia şi Garda Financiară pentru că 4 magazine continuă să vândă ierburi halucinogene, deşi au fost interzise de Consiliul Local. Până acum, 8 din cele 12 spice shop-uri s-au închis.
BUZĂU. Nimeni nu s-a înscris la concursul pentru postul de director general al Spitalului Judeţean, deşi mai sunt doar 4 zile până la expirarea termenului de depunere a dosarelor. Spitalul are datorii uriaşe la furnizori.
CARAŞ-SEVERIN. Peste 10 milioane de lei vor fi investite, din fonduri europene, în extinderea Colegiului Banatului Montan Reşiţa. Lucrările vor începe în primăvară şi vizează crearea a 10 săli de cursuri.
CĂLĂRAŞI. Ionel Belciug (23 de ani), tânărul care s-a împuşcat în cap la 17 ianuarie, a murit la Spitalul Floreasca. Tânărul s-a sinucis fiindcă îl părăsise iubita.
CLUJ. Actorul Florin Piersic a fost prezent ieri la inagurarea cinematografului din Cluj-Napoca care îi va purta numele. Modernizarea fostului cinema „Republica" a costat 2,5 milioane de lei.
CONSTANŢA. Un bărbat mascat cu cagulă a intrat ieri într-o casă de pariuri din Constanţa şi a fugit cu 4.000 de lei fără să o ameninţe pe casieră cu o armă. Femeia a anunţat Poliţia abia după ce jefuitorul a plecat cu banii.
COVASNA. A plătit paguba şi a scăpat de dosarul penal. Un şofer din Sfântu Gheorghe, prins în timp ce transporta 6.500 de pachete de ţigări netimbrate, a fost scos de sub urmărire penală după ce a plătit prejudiciul de 75.000 de lei adus statului.
DÂMBOVIŢA. Complexul Muzeal Curtea Domnească a fost reabilitat recent de o firmă din Târgovişte pentru 3,5 milioane de euro, iar ruinele fostului palat al lui Vlad Ţepeş s-au ales cu ferestre şi cu uşi termopan. Curtea Domnească e plină de găleţi în care se scurge apa de pe pereţi, deoarece instalaţia de dezumidificare s-a stricat la nici două luni de la recepţie.
DOLJ. Ford face 50 de angajări pe săptămână. Până în 2013, când va funcţiona la capacitate maximă, fabrica auto din Craiova va avea 7.000 de salariaţi.
GALAŢI. Primăria va lua un credit de 20 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii pentru continuarea lucrărilor la Parcul Industrial şi asfaltarea unor străzi din Galaţi. Bugetul local este cu 12,4% mai mic decât cel din 2010.
GIURGIU. Înghesuială la înmatriculări. Zeci de giurgiuveni vin zilnic la Serviciul de Înmatriculare a Vehiculelor ca să achite taxa veche de primă înmatriculare. De luni intră în vigoare noua taxă.
GORJ. Expertiza IML a confirmat că Marcel Ţundrea nu a comis crima pentru care a fost închis 12 ani. O echipă de procurori va sosi luni în Gorj pentru continuarea cercetărilor.
HARGHITA. Un poliţist din Miercurea Ciuc a găsit o sumă de bani pe o stradă din oraş. El a predat-o şefului Poliţiei Municipale, iar cel care a pierdut banii trebuie să declare suma ca să probeze că el este păgubitul.
HUNEDOARA. 7 angajaţi de la mina Paroşeni sunt cercetaţi pentru delapidare şi fals în înscrisuri oficiale după ce 1.000 de cuţite de combină au dispărut. Paguba depăşeşte 80.000 de lei.
IALOMIŢA. Divorţ ieftin. Consilierii locali au întocmit un proiect de hotărâre prin care cuplurile care vor să se despartă la Primărie vor plăti o taxă de 100 de lei.
IAŞI. Patronul clubului din campusul studenţesc Tudor Vladimirescu, în care a ars de vie Sorina Ferari (21 de ani), a înregistrat la ITM 4 contracte de muncă a doua zi după tragedie, la 21 ianuarie. Inspectorii ITM au declanşat o anchetă.
ILFOV. Trei indivizi care jefuiau şoferiţe la semafor au fost prinşi ieri-noapte, după o urmărire ca în filme pe Şoseaua de Centură. Poliţiştii au tras mai multe focuri de armă.
MARAMUREŞ. Policlinica „Sfânta Maria" din Baia Mare a apelat la o firmă de pază ca să elimine mita din spital. Pacienţii pot merge la medic doar după ce le arată agenţilor numărul de ordine, eliberat după achitarea la casierie a serviciului medical.
MEHEDINŢI. Ortacii refuză banii. Cei aproape 1.000 de ortaci mehedinţeni preferă să-şi păstreze locurile de muncă, deşi li s-au oferit plăţi compensatorii de câte 29.000 de lei în cazul disponibilizării la cerere.
MUREŞ. Pacienţii cu diverse afecţiuni şi vârstnicii care trăiesc singuri vor primi un aparat cu buton de panică. Dispozitivul costă 1.000 de lei, dar e oferit gratuit de Serviciul de Ambulanţă Samaritanus din Târgu-Mureş. Aparatul are senzor de cădere şi poate fi purtat la gât sau ca brăţară, iar în caz de urgenţă apelează dispeceratul Ambulanţei.
NEAMŢ. Teatrul Tineretului a intrat în reparaţii. Pe perioada lucrărilor, spectacolele vor fi găzduite în sala de festivităţi a Consiliului Judeţean.
OLT. Două femei au ajuns la spitalele din Caracal şi Slatina cu simptome de gripă porcină. Medicii au recoltat probe şi le-au trimis la Institutul Cantacuzino din Capitală. Anul trecut, cinci olteni au murit din cauza gripei.
PRAHOVA. Două eleve, de 15 şi 18 ani, aflate în stare de ebrietate într-un parc din Ploieşti, au ajuns la spital după ce trecătorii au sunat la 112. Fetele băuseră mai multe pahare de whisky într-un bar.
SATU MARE. Un bătrân de 74 de ani a fost găsit mort, aseară, în locuinţa din Satu Mare. Vecini au chemat pompierii să apargă ușa, deoarece bărbatul nu a mai fost văzut de 10 zile.
SĂLAJ. Dan Ben-Eliezer, ambasadorul Israelului la Bucureşti, şi lideri religioşi din Şimleu, Cluj-Napoca, Bucureşti, Oradea şi Israel vor comemora azi, la la Muzeul din Şimleu Silvaniei, Ziua Internaţională a Holocaustului. Vor fi prezenţi şi supravieţuitori ai Holocaustului, reveniţi în România după mai bine de 40 de ani.
SIBIU. 16 perechi de schiori îşi vor testa în această seară îndemânarea la slalom pe pârtia Arena Platoş din Păltiniş. Câştigătorii vor primi cartele de acces pe pârtie şi băuturi gratuite.
SUCEAVA. O fată de 18 ani din comuna Şcheia şi-a abandonat nou-născutul la Spitalul „Sfântul Ioan" din Suceava. Ea le-a spus rudelor că bebeluşul a murit la naştere. Copilul a fost luat în plasament.
TELEORMAN. Doar jumătate din cele 1.062 de locuri de parcare scoase la licitaţie de Primăria Alexandria sunt ocupate. Municipalitatea a condiţionat participarea la licitaţie cu achitarea la zi a impozitelor şi utilităţilor.
TIMIŞ. O gravidă în vârstă de 27 de ani este prima persoană confirmată cu gripă nouă din Timiş. Ea e internată la Spitalul „Victor Babeş" din Timişoara, iar starea sa de sănătate este bună. Pacienta a refuzat tratamentul cu Tamiflu.
TULCEA. Institutul de Cercetare „Delta Dunării" va deschide la ieşirea din Isaccea un centru de primire a turiştilor. Vizitatorii vor avea acces la bazinele în care sunt monitorizate speciile de sturioni.
VASLUI. Sindicatul Sanitas a obţinut în instanţă drepturile salariale ale angajaţilor din patru spitale. Sindicaliştii vor recupera 25% din lefurile tăiate anul trecut de Guvern.
VÂLCEA. Primul JobClub din Râmnicu Vâlcea se deschide azi la Biblioteca Judeţeană. Până în aprilie, specialişti în resurse umane îi vor învăţa pe tinerii fără un loc de muncă să-şi redacteze un CV şi o scrisoare de intenţie, dar şi să identifice oportunităţi de angajare.
VRANCEA. O femeie de 40 de ani din comuna Urecheşti a ajuns marţi în comă la Spitalul Judeţean din Focşani după ce a băut un litru de diluant amestecat cu benzină pentru a-şi lua viaţa. Medicii spun că şansele ei de supravieţuire sunt minime.