Judeţ cu judeţ: Proiectul de refacere a Centrului Istoric din municipiul Iaşi a fost abandonat
0Cele zece maşini din Dolj dotate cu radare de ultimă generaţie funcţionează cu jumătate de normă, trei zile pe săptămână, şi atunci doar câteva ore . Secretarul Primăriei gorjene Stăneşti, Dumitru Nica, găsit de colegi dormind cu capul pe birou, va primi doar avertisment. . Fostul primar din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, dă statul în judecată la CEDO pentru că i s-a refuzat cererea de eliberare.
ALBA. Inspectorii de la protecţia muncii au găsit la lucru, în urma unui control, 28 de angajaţi care se aflau în şomaj tehnic. Sute de firme şi-au trimis salariaţii acasă pentru a nu mai plăti asigurările sociale
ARAD. Cătălin, băieţelul de doi ani peste a care a trecut trenul săptămâna trecută în zona depoului CFR din Arad, a fost externat şi s-a întors în familie. Asistenţii sociali au stabilit că a fost vorba de un accident, nu de neglijenţa părinţilor.
ARGEŞ. Peste 1.500 de copii au participat, ieri, la parada care a deschis Festivalul „Simfonia Lalelelor". Mascota ediţiei din acest an a fost purtată prin centrul oraşului într-o trăsură.
BACĂU. Familia Sechelariu, izgonită din transportul public. Consilierii locali din Bacău au hotărât, ieri, încetarea contractului de concesiune încheiat în anul 2004 cu SC Transport Public, firmă controlată de familia fostului primar Dumitru Sechelariu.
BIHOR. 20 dintre ortacii aflaţi din martie în şomaj tehnic au încercat să-i împiedice să ajungă la muncă pe cei care au grijă ca mina Băiţa să nu se inunde. Planul lor de a bloca microbuzul cu mineri pe Drumul European 79 a fost încurcat de poliţiştii din Ştei.
BISTRIŢA-NĂSĂUD. Fostul prim-procuror al Judecătoriei Năsăud, Adriana Moldovan, a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă. Procurorul a intervenit pe lângă un judecător pentru o sentinţă favorabilă unui om de afaceri din judeţ.
BOTOŞANI. Ambulanţele din judeţ vor fi dotate, luna aceasta, cu un sistem care transmite datele vitale ale pacientului către echipa de medici specialişti aflată la spital. Aparatura performantă va ajuta la trierea pacienţilor aflaţi în drumul spre spital, iar aceştia vor primi mai repede îngrijirile de care au nevoie.
BRAŞOV. Spectacol internaţional pe pista de karting de la Ghimbav. 90 de autoturisme înscrise în Clubul Mini se vor întrece, în această dimineaţă, pe circuitul de lângă Braşov la „Mini Challenge 2010".
BRĂILA. SMURD la ţară. Localităţile Ianca şi Însurăţei au, de ieri, câte o maşină şi un echipaj de la Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare. În judeţ mai sunt cinci astfel de maşini, toate în oraşul Brăila.
BUZĂU. Eugen Galeş (31 de ani), dat în urmărire generală acum şapte ani pentru furt şi tâlhărie, este suspectat că a ucis doi oameni în ultimele două zile, în comuna Năieni. Bărbatul a fost reţinut ieri.
CARAŞ-SEVERIN. Ofiţerii DIICOT au reţinut, joi noapte, patru persoane suspectate că falsificau carduri. Tinerii sunt acuzaţi de constituire de grup infracţional organizat şi de infracţiuni informatice.
CĂLĂRAŞI. Energia din surse regenerabile ar putea fi produsă şi la Călăraşi. Autorităţile locale aşteaptă o finanţare de 7,5 milioane de euro din fondurile Uniunii Europene pentru a construi un parc eolian.
CLUJ. Gabriel Hilote, omul de afaceri care a omorât, anul trecut, trei persoane într-un accident, ar putea scăpa de puşcărie. În proces a apărut o expertiză care arată că Hilote, care conducea o maşină Porsche, avea o alcoolemie mai mică de 0,8 la mie, limita peste care se face dosar penal. În aceste condiţii, clujeanul ar putea primi o pedeapsă cu suspendare.
CONSTANŢA. Poliţiştii au recuperat, în ultima săptămână, de la mai mulţi căutători de comori în siturile arheologice din judeţ, peste 700 de monede antice şi de colecţie.
COVASNA. Insignă de Gheorghe pentru cei care poartă numele oraşului. La Zilele municipiului Sfântu-Gheorghe, fiecare Gheorghe, Gheorghiţă, George, Georgiana sau Gyusi va primi o decoraţie în piaţa publică.
DÂMBOVIŢA. Un bărbat de 56 de ani din Târgovişte a fost găsit, ieri, spânzurat în scara blocului unde locuieşte sora sa. Anchetatorii cred că sărăcia l-a împins pe acesta la sinucidere.
DOLJ. Cele zece maşini din judeţ dotate cu radare de ultimă generaţie funcţionează cu jumătate de normă, trei zile pe săptămână, şi atunci doar câteva ore. Aparatura a costat peste 1,4 milioane de lei.
GALAŢI. Conducerea ArcelorMittal Galaţi a oprit concedierile până la începutul anului 2011. În decursul celor aproape zece ani de la privatizare, au rămas fără loc de muncă 16.000 de siderurgişti.
GIURGIU. Locuitorii din municipiul Giurgiu vor avea apă caldă şi vara, după o pauză de zece ani. Societatea Comercială Uzina Termoelectrica Giurgiu a fost modernizată cu o investiţie de aproximativ 6 milioane de lei.
GORJ. Secretarul Primăriei Stăneşti, Dumitru Nica, găsit de colegi dormind cu capul pe birou, va primi doar avertisment. Iniţial, bărbatul a recunoscut că era beat, dar a doua zi a negat şi a spus că era epuizat de volumul mare de muncă.
HARGHITA. Consiliul Judeţean şi Primăria Mădăraş au cerut 2,5 milioane de lei de la Guvern pentru electrificarea zonei turistice Harghita Mădăraş. În prezent, energia electrică este furnizată în zonă de un generator.
HUNEDOARA. Rector cercetat penal. Emil Pop, managerul Universităţii din Petroşani, este cercetat penal sub acuzaţiile de cheltuirea banilor publici în scopuri personale, trafic de influenţă şi fals în înscrisuri oficiale. El este învinuit că a influenţat firmele câştigătoare ale unor licitaţii desfăşurate de universitate.
IALOMIŢA. Rata şomajului la nivelul judeţului se apropie de 13%. Potrivit AJOFM, în evidenţele instituţiei sunt înregistraţi 13.600 de ialomiţeni fără locuri de muncă, doar jumătate dintre aceştia beneficiind de indemnizaţia de şomaj.
IAŞI. Proiectul de refacere a Centrului Istoric a fost abandonat. După ce a cheltuit 50.000 de lei pe proiectul de restaurare a Centrului Vechi, primarul Gheorghe Nichita a anunţat că acesta nu mai este una dintre priorităţile sale.
ILFOV. Doi bărbaţi au fost prinşi ieri de poliţiştii din Baloteşti în timp ce făceau braconaj pe lacul din comună. Cei doi aveau asupra lor fire electrice, un acumulator auto şi un aparat electric.
MARAMUREŞ. Cea mai faimoasă zonă pentru vinuri roşii din România, podgoria Dealu-Mare, va produce vinul personalizat al Aeroportului Internaţional Baia Mare. Licoarea va putea fi cumparată din aerogară şi se va numi „VIN de la aeroport".
MEHEDINŢI. Aproape 400 de angajaţi ai fabricii de vagoane Meva din Turnu Severin au primit preaviz. Oamenii nu vor mai veni la muncă de la 12 mai. Societatea se află în criză de comenzi.
MUREŞ. Întrecere de rafting pe râul Mureş. 70 de concurenţi vâslesc, în weekend, în apele învolburate pe un traseu care măsoară 24 de kilometri.
NEAMŢ. La spital, ca la hotel. În urma lucrărilor de modernizare de la Spitalul Judeţean Neamţ vor fi amenajate şi cinci rezerve de lux în cadrul secţiei de chirurgie. Costurile unei zile de „cazare" vor fi stabilite după terminarea lucrărilor.
OLT. Ionuţ Andrei (24 de ani) din comuna Izbiceni a murit în plină stradă, în Bechet. Ambulanţa a sosit la o oră de la solicitare, iar asistenta de pe Salvare a motivat că avusese alte patru cazuri importante.
PRAHOVA. Podurile de pe DN1, scoase la licitaţie. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a scos la licitaţie lucrările pentru patru poduri situate în zonele Posada şi Sinaia, evaluate la 200.000 de lei.
SATU MARE. Poliţia pierde „pe vorbe" procesele cu şoferii. 122 de sătmăreni au reuşit să scape de pedepsele primite în trafic, anul acesta, întrucât judecătorii au dat crezare martorilor şi nu proceselor verbale întocmite de poliţişti.
SĂLAJ. Zeci de bilete de tratament puse la dispoziţia pensionarilor pentru anul acesta au rămas nerepartizate. Reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii susţin că, la începutul anului, pensionarii s-au plâns că cele 700 de bilete alocate sunt prea puţine.
SIBIU. Aproape toate locurile din grădiniţe sunt ocupate deşi mai e o lună până la începerea oficială a înscrierilor. Ca să fie siguri că vor mai apuca un loc la grupa mică pentru copilul lor, părinţii s-au înscris pe liste de aşteptare. Cererile depăşesc cu 20% locurile disponibile.
SUCEAVA. Controale la bisericile din lemn. Direcţia de Patrimoniu Suceava va inventaria, luna aceasta, cele 36 de biserici de lemn din judeţ. Inspectorii vor cere primăriilor să investească în întreţinerea celor aflate în stare avansată de degradare.
TELEORMAN. Şomerii şi agenţii economici, datori vânduţi la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Instituţia are de recuperat 215.000 de lei de la cei care s-au înscris şi apoi au abandonat cursurile de formare profesională oferite gratuit.
TIMIŞ. Egipt, Palma de Mallorca, Marea Neagră sau Singapore sunt câteva dintre ofertele Târgului de Turism de la Timişoara. Peste 30 de agenţii de turism şi hoteluri şi-au scos ofertele pe masă la „Shopul de vacanţă" de la Iulius Mall.
TULCEA. Poliţiştii tulceni au confiscat, ieri, aproape 740 de kilograme de sturioni de la un bărbat care îi transporta cu o autoutilitară spre Bucureşti. Şoferul, Dumitru Marian (59 de ani), nu avea acte pentru marfă.
VASLUI. Cioban intoxicat cu soluţie de spălat oile. George Panaite (27 de ani) din Coroieşti a ajuns în comă profundă la spitalul „Elena Beldiman" din Bârlad, după ce a încurcat o sticlă de ţuică cu o alta în care se afla tomosan.
VÂLCEA. Fostul primar Mircia Gutău dă statul în judecată la CEDO. El a luat decizia după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din România i-a refuzat cererea de eliberare şi spune că va cere daune morale în instanţa de la Strasbourg.
VRANCEA. Criză de vaccin antipoliomelitic. Medicii de familie nu mai au doze cu care să-i imunizeze pe copii, motiv pentru care îi reprogramează pe micuţi.























































