Judeţ cu judeţ: Peste 100 de turişti şi-au rupt mâinile sau picioarele pe pârtia de la Vatra Dornei, Suceava.

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jumătate dintre clujenii angajaţi au direcţionat 2% din impozitul pe venit organizaţiilor nonguvernamentale. Profesoara de limba română din Târgu-Jiu care ar fi avut o relaţie cu fostul ei elev, Alexandru Popovici, a revenit la cursuri la trei luni de când tânărul s-a sinucis. Interlopul Costel Corduneanu a apărut ieri cu capul spart la Tribunalul Iaşi.

ALBA. Pericol în Munţii Şureanu. Salvamontiştii atenţionează turiştii că există posibilitatea producerii de avalanşe pe Vârful Şureanu. Traseele sunt închise, cu excepţia drumului de la Lacul Oaşa spre Domeniul Schiabil de la Şureanu.

ARAD. Medicii unei clinici private din Arad au extirpat o tumoare ovariană gigant, de 10,2 kilograme. Femeia de 42 de ani a aflat de existenţa tumorii la un control efectuat în urmă cu o săptămână.

ARGEŞ. Premieră nedorită, ieri, la Piteşti: toate cele 14 trenuri care trebuiau să treacă prin gară, în prima parte a zilei, au fost anulate din cauza zăpezii.

BACĂU. Inspectori milionari la Garda Financiară. Potrivit declaraţiilor de avere, funcţionarii au terenuri, vile, apartamente, firme şi bani mulţi în bancă. De exemplu, liderul sindical Constantin Ursache deţine Popasul din Parcul Gherăieşti.

BIHOR. Mioriţa mileniului trei „s-a jucat" la Praga. Doi bărbaţi au fost arestaţi de magistraţii bihoreni pentru că în urmă cu un an au omorât un coleg de muncă în capitala Cehiei. Victima a fost ucisă după ce a recunoscut că este homosexual.

BISTRIŢA-NĂSĂUD. Sortarea-n zadar. Deşi bistriţenii îşi pun de patru ani gunoaiele în containerele speciale pentru hârtie, plastic şi sticlă, efortul lor este în zadar întrucât firma de salubrizare nu triază deşeurile şi le depozitează la grămadă.

BOTOŞANI. Cerşetorie cu program şi cazare la hotel. Botoşăneanca Silvia Ciubotariu şi arădeanul Viorel Iacob adună zilnic câte 350 de lei din mila publică. Ei îşi plătesc cazarea la un hotel din Suceava şi pleacă dimineaţă cu taxiul la cerşit.

BRAŞOV. Pericol de avalanşe. Meteorologii anunţă că sunt condiţii foarte bune pentru schi, dar salvamontiştii îi avertizează pe turişti să evite platourile şi traseele neamenajate, din cauza riscului de avalanşe.

BRĂILA. O patrulă a Jandarmeriei a găsit, ieri, o fetiţă de cinci ani care alerga prin zăpadă, pe un câmp situat la doi kilometri de comuna Bordei Verde. Militarii au identificat copilul şi l-au dus părinţilor care o căutau.

BUZĂU. Pe urmele unor falsificatori de bani. Ofiţerii de la Combaterea Crimei Organizate au descoperit patru bancnote false de câte 100 de lei aflate în circulaţie. Comercianţii sunt avertizaţi să verifice cu atenţie banii pe care-i primesc.

CARAŞ-SEVERIN. Un inginer a deschis prima salină artificială din Reşiţa, cu un sistem de aerosol inventat chiar de el. Marius Hegheduş a investit 700 de lei şi a recuperat jumătate din bani în două zile. Cinci şedinte costă 50 de lei.

CĂLĂRAŞI. Elevii vor fi supravegheaţi prin camere video. În trei licee şi două colegii din Călăraşi vor fi montate, în primăvară, sisteme de monitorizare video. Investiţia este de 350.000 de lei.

CLUJ. Ardelenii, campioni ai spiritului civic în România. Jumătate dintre clujeni au direcţionat 2% din impozitul de venit în vederea sprijinirii cauzelor unor organizaţii neguvermanentale. Judeţul ocupă primul loc în ţară din acest punct de vedere.

CONSTANŢA. Jaf cu repetiţie. Poliţiştii din Mangalia cred că bărbaţii care au jefuit marţi o casă de pariuri sportive, de unde au luat 7.000 de lei, sunt aceiaşi care au prădat agenţia şi în februarie 2009. Anul trecut paguba a fost de 10.000 de lei.

COVASNA. Record de soluţionare a unui dosar, în cazul unui magistrat. Procurorul Alexandru Kiss, acuzat că a primit mită de la o persoană pe care o cerceta într-un dosar, pentru a-i înapoia o sabie Ninja, probă în dosar, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, la mai puţin de două luni de la reţinerea sa.

DÂMBOVIŢA. Viscolul puternic şi ninsorile abundente au dat peste cap circulaţia din judeţ, iar zeci de oameni şi-au petrecut noaptea în maşini. Sunt blocate două drumuri naţionale, 20 de drumuri judeţene şi 19 drumuri comunale.

DOLJ. Craiovenii îşi pot plăti taxele pe internet. Fiecare contribuabil va primi o parolă de acces cu care va putea vedea cât are de plată, precum şi eventualele amenzi sau somaţii. Noul sistem informatic a fost inaugurat ieri.

GALAŢI. Anchetă la Maternitatea „Buna Vestire". Procurorii au confirmarea că medicul ginecolog de gardă i-a administrat gravidei Petronela Ulmer medicamentul Cytotec, neomologat în România. Femeia a murit înainte de naştere. Medicii de gardă ar putea fi acuzaţi de ucidere din culpă.

GIURGIU. Angajaţii Spitalului de Boli Infecţioase de la Singureni au făcut pâine pentru cei 20 de pacienţi, pentru că aprovizionarea a fost îngreunată în ultimele zile din cauza zăpezii.

GORJ. Ramona Mischie s-a întors la catedră. Profesoara de limba română de la Colegiul „Gheorghe Magheru" din Târgu-Jiu a revenit, ieri, la cursuri, după trei luni de la sinuciderea fostului ei elev, Alexandru Popovici.

HARGHITA. Mai mulţi funcţionari publici români din Miercurea Ciuc urmează un curs de limba maghiară, pentru a putea comunica mai uşor cu cetăţenii.

HUNEDOARA. Trupul Loredanei Pricăjan, asistenta medicală ucisă la Dublin, va fi repatriat şi va ajunge sâmbătă în România. Ieri a avut loc, la Serviciul Public de Medicină Legală Dublin, o slujbă religioasă de rit ortodox. De uciderea femeii este acuzat Marian Mihalache, director la APIA Hunedoara.

IALOMIŢA. Aproape 500 de călători au rămas blocaţi, ieri, peste nouă ore, în gara Săruleşti. Personalul în care se aflau, de pe ruta Feteşti - Bucureşti Obor, nu şi-a putut continua drumul din cauza locomotivei unui tren de marfă care deraiase.

IAŞI. Costel Corduneanu a venit cu capul spart la Tribunalul Iaşi. Şeful clanului interlop a apărut, ieri, bandajat la cap în faţa judecătorilor şi susţine că a fost bătut de mascaţi în duba care-l aducea din arestul Poliţiei Vaslui. Oamenii legii spun că interlopul s-a lovit singur.

ILFOV. Sediul Ambulanţei Bucureşti - Ilfov nu rezistă la apă. Unul dintre culoarele instituţiei a fost inundat, întrucât multe dintre lucrările executate de-a lungul timpului au fost făcute de mântuială.

MARAMUREŞ. Bebeluş mort de septicemie. Necropsia în cazul unei fetiţe de doar o săptămână care a decedat în spitalul din Vişeu de Sus a confirmat faptul că moartea a survenit în urma unei infecţii generalizate, care i s-a transmis la naştere.

MEHEDINŢI. Învaţă să gătească pentru un loc de muncă în străinătate. Peste 600 de şomeri s-au înscris la cursurile de recalificare organizate de Centrul pentru Formare Profesională a Adulţilor. Mulţi au optat pentru meseria de bucătar, cu speranţa că vor găsi un loc de muncă în barurile sau restaurantele din Europa.

MUREŞ. Serviciul 112, aniversat de copii. Elevii de la Gimnaziul „Mihai Viteazul" au fost invitaţi, ieri, să viziteze Dispeceratul din Târgu-Mureş, de Ziua Europeană a Serviciului de Urgenţă. Copiii au aflat de la poliţişti cum funcţionează aparatura.

NEAMŢ. Parc acvatic cu peşteră, saună şi bazin olimpic. Primul complex de acest gen din judeţ, „Blue Paradis", va fi construit la şapte kilometri de Piatra Neamţ, în comuna Alexandru cel Bun. Parcul va costa 6,8 milioane de lei.

PRAHOVA. Cursuri de snow kiting la Cota 2.000 din staţiunea Sinaia. Clubul „Kite Fever" îi aşteaptă mâine pe cei care doresc să cunoască arta zborului pe schiuri la lecţii demonstrative gratuite. Preţul unui curs este de 200 de euro şi pot participa tinerii care au peste 16 ani, însă nu există o vârstă limită maximă admisă.

OLT. Primul teatru pentru tineret din Slatina. Tinerii cu vârste între 18 şi 35 de ani pot deveni actori peste noapte în cadrul proiectului experiment Pro-Act lansat, ieri, la Slatina.

SATU MARE. Doar 80 de sătmăreni au aplicat, anul acesta, pentru unul dintre cele 400 de locuri de muncă în Uniunea Europeană oferite de Agenţia pentru Ocuparea Forţelor de Muncă.

SĂLAJ. Câte nouă sălăjeni s-au pensionat zilnic în 2009. Peste 2.300 de persoane au ieşit la pensie, pentru limită de vârstă sau pentru invaliditate. Au fost depuse 3.400 de cereri.

SIBIU. Preţuri de criză la mărţişoare confiscate. Deşi vânzarea mărţişoarelor începe la 26 februarie, magazinul Finanţelor Publice oferă deja, cu 50 de bani bucata, peste 1.000 de produse confiscate anul trecut.

SUCEAVA. Peste 100 de turişti care au ajuns în această iarnă pe pârtia de schi de la Vatra Dornei s-au ales cu mâini sau cu picioare rupte. Oamenii se plâng că pârtia este plină de dâmburi, dar administratorii spun că mulţi se urcă băuţi pe schiuri.

TELEORMAN. Cel mai mare şomaj din ultimii ani. Rata şomajului în judeţ a ajuns la 12,7% la sfârşitul lunii ianuarie, aproape 4% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2009. Sunt peste 21.000 de şomeri.

TIMIŞ. Suspectul unui jaf de 50.000 de euro a stat doar o noapte în arest. Antal Paskuj (30 de ani), acuzat că a furat 20.000 de euro şi bijuterii de 30.000 de euro din casa unei bătrâne de 87 de ani, a fost eliberat, ieri, de procurorii timişoreni.

TULCEA. Un vultur codalb, specie din care mai trăiesc doar 32 de exemplare în Delta Dunării, a fost salvat de agenţi ecologi. Pasărea s-a otrăvit cu seminţe tratate cu îngrăşământ, în zona Mahmudia, şi a fost dusă la un cabinet veterinar.

VASLUI. Milioane pierdute prin comasarea şcolilor. Investiţiile guvernamentale de peste 1,8 milioane de lei făcute pentru ridicarea a două şcoli din comuna Bogdana se vor pierde din cauza comasării unităţilor de învăţământ. Inspectorii şcolari vasluieni au propus desfiinţarea a cel puţin 18 şcoli din judeţ, majoritatea construite cu fonduri europene.

VÂLCEA. Calculatoarele donate de Bill Gates sunt obiecte de decor. Computerele trimise prin programul Biblionet nu au stârnit interesul bibliotecarilor de la sate. Majoritatea stau în depozite, iar unele sunt folosite doar pentru conversaţii pe messenger.

VRANCEA. Medic acuzat de furt şi lovire. Beatrice Bălan, de la Spitalul Judeţean, este acuzată că a pălmuit o pacientă, care i-a cerut actele pentru externare, şi că i-a furat parafa şefului secţiei Combatere a Bolilor Infecto-Contagioase. Conducerea spitalului a deschis o anchetă.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite