ÎPS Bartolomeu a fost externat din spital, unde a fost tratat pentru o infecţie respiratorie
0Înalt Prea Sfinţitul Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului a fost externat, astăzi, din spital, unde a fost tratat pentru o infecţie respiratorie, transmite NewsIn.
Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, Cristian Ciortea, a declarat astăzi că ÎPS Bartolomeu s-a vindecat foarte bine. „Înalt Prea Sfinţia Sa a fost externat azi la ora 11.00. Episodul infecţios respirator este vindecat. Medicii nu i-au făcut o recomandare anume, însă, sigur, odihna şi grija sunt recomandări generale în astfel de cazuri”, a afirmat Ciortea.
La rândul său, Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, a declarat că Înalt Prea Sfinţia Sa a parcurs bine tratamentul.
„Tratamentul a decurs bine, el s-a simţit bine în timp ce a fost internat, a chiar lucrat. După ce a urmat tratament cu antibiotice timp de şase zile, medicii l-au mai ţinut două zile sub observaţie”, a spus Ivanov.
Înalt Prea Sinfţitul Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei,Crişenei şi Maramureşului, a fost internat în data de 10 ianuarie din cauza unei răceli. Mitropolitul se îmbolnăvise uşor în toamna anului trecut, după o vizită la Iaşi, el fiind, de altfel, puţin răcit şi în luna decembrie, când a dat mesajul de Crăciun, în prezenţa ziariştilor. ÎPS Bartolomeu va împlini 88 de ani în data de 18 martie.























































